Skip to main content

Turci sancţionaţi pentru activitate ilegală

În scopul asigurării accesului la piaţa internă a muncii, respectării regulilor de şedere a cetăţenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi contracarării cazurilor de migraţie ilegală, Biroul Migraţie şi Azil (BMA) al Ministerului Afacerilor Interne monitorizează, în permanenţă, fluxul migraţional. În acest sens, cadrele BMA organizează raiduri inopinate şi verifică locurile de concentrare a străinilor, îndeosebi a celor originari din ţările cu risc sporit de migraţie.

Astfel, ca rezultat al unui complex de acţiuni operative de investigaţie la 14 ianuarie 2009, ofiţerii BMA au depistat 20 de cetăţeni ai Turciei, care se aflau pe teritoriul Republicii Moldova cu încălcarea termenului de şedere.

În cadrul investigaţiilor efectuate s-a stabilit, că persoanele respective se află pe teritoriul ţării la invitaţia Societăţii comerciale „Getex Lux” SRL şi îşi desfăşoară activitatea de muncă în domeniul construcţiei, fără autorizaţie de încadrare în câmpul muncii.

În privinţa acestora au fost întocmite procese-verbale administrative în baza art. art.191/1 alin.1 şi 192/1 alin. 2 Codul Contravenţiilor Administrative al RM şi expediate în instanţa de judecată a sectorului Centru mun. Chişinău, care le-a aplicat amendă administrativă în sumă de 1200 lei pentru fiecare cu aplicarea sancţiunii complimentare – expulzarea de pe teritoriul ţării.

De menţionat că, în luna decembrie 2008, angajaţii BMA au mai depistat 24 cetăţeni turci, invitaţi în Moldova de aceeaşi Societate comercială „Getex Lux” SRL. Aceştia desfăşurau lucrări de finisare în incinta centrului comercial „Shopping MallDova”, din mun. Chişinău, în lipsa autorizaţiei de încadrare în câmpul muncii, eliberată în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

Totodată, la 14 ianuarie 2009, colaboratorii Biroului au întocmit proces-verbal administrativ în privinţa administratorului Societăţii comerciale „Getex Lux” SRL Ludmila Geleri, în baza art.192/1 alin.1 CCA (încadrarea în cîmpul muncii a cetăţenilor străini sau apatrizilor, aflaţi provizoriu în Republica Moldova, fără autorizaţie de încadrare în câmpul muncii, eliberată în modul stabilit de legislaţia în vigoare), instanţa de judecată a sectorului Centru mun.Chişinău aplicîndu-i amendă administrativă în sumă de 48 000 lei.

În prezent sunt întreprinse un şir de măsuri pentru îndepărtarea forţată a cetăţenilor străini sancţionaţi, de pe teritoriul Republicii Moldova, în termenii stabiliţi de legislaţia în vigoare.

 

 

Centrul de presă al MAI
17 ianuarie 2009