Societatea noastră este dominată de violenţă, studii întregi fiind dedicate analizei acestui fenomen, specialiştii încercând să determine cauzele şi soluţiile acestui flagel atât de răspândit în civilizaţia noastră. Nici o formă de violenţă nu poate fi acceptată, însă cea mai grea de controlat sau de prevenit e violenţa în familie. Violenţa domestică, o alăturare de cuvinte uşor ciudată, a început să fie cunoscută în tot mai multe familii. Cu toţii am auzit de femei maltratate de soţi, de mame bătute de fii lor sau, de ce nu, de nevestele care îşi lovesc partenerii de viaţă.
În ultimii ani, societatea civilă a încercat să atragă atenţia asupra acestui fenomen, sperând că cineva, undeva, cândva, va lua măsuri. Şi rezultate au fost, însă în continuare prea multe femei preferă să tacă şi să înghită zi de zi certuri, scandaluri ori bătăi doar că „aşa-i viaţa”.
Un adevăr ce întrece orice imaginaţie se conturează într-o crimă înfiorătoare care s-a petrecut, ieri, 7 mai 2009, într-o familie din satul Negureni, raionul Teleneşti. Mihail Ciumeică, în vârstă de 52 de ani şi-a ucis fosta soţie, Ioana Ciumeică, de 50 de ani cu mai multe lovituri de cuţit în regiunea gâtului, după care, cuprins de remuşcări, şi-a luat zilele, folosindu-se de aceiaşi metodă.
Detaliile cazului sunt şocante. Cei doi erau divorţaţi de circa un an de zile, însă continuau să locuiască în aceiaşi gospodărie. În dimineaţa zilei de 7 mai, între ei s-a iscat un scandal, care a urmat cu uciderea femeii. După ce a comis oribila crimă, făptaşul, a telefonat fiului, spunându-i că i-a tăiat gâtul mamei şi urmează să se sinucidă. Ulterior, Mihail Cemeică, însă, a avut tăria să lase şi un bilet de „adio”, în care indica că el şi-a ucis soţia, totodată cerânduse iertare de la cei cinci copii ai lor.
Menţionăm, că în sat Mihail Ciumeică era caracterizat ca o persoană scandalagioasă, în privinţa căruia au fost depuse nenumărate plângeri, fiind sanţionat, arestat administrativ.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 145, al. 3, lit „h” Cod penal al RM, „Omor intenţionat săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice”, pentru a stabili circumstanţele, precum şi cercul de martori ale aceistei abominabile crime.
Astfel, combaterea violenţei în familie continuă să fie prioritatea Ministerului Afacerilor Interne şi a subdiviziunilor sale specializate. Consumul abuziv de alcool, narcomania, sărăcia, degradarea valorilor morale sunt calificate drept principalele mobile ale multor crime comise în cadrul familiei. Din aceste considerente, eradicarea acestor vicii sociale constituie una dintre sarcinile principale ale poliţiei, inclusiv făcând parte din activitatea cotidiană a inspectorilor de sector.
În acest context, ieri, 7 mai 2009, în incinta Ministerului Afacerilor interne a avut loc o masă rotundă cu genericul „Prevenirea violenţei în cadrul familiei. Ordonanţa de protecţie-mecanisme de implementare”. La eveniment a participat factori de decizie din cadrul Direcţiei generale poliţie ordine publică a MAI, reprezentanţi a OSCE, Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Ministerul Administraţiei Publice Locale, specialişti de la Dispensarul Narcologic, judecători, etc.
În cadrul reuniunii discuţiile s-au axat pe fenomenul violenţei în cadrul familiei, programe de reabilitare pentru victime, necesităţi şi perspective. De asemenea s-a făcut o prezentare a situaţiei la acţiunile întreprinse de organele de poliţie întru prevenirea şi combaterea acestui flagel.
Statisticile arată că, de la începutul anului 2009, numărul infracţiunilor în familie atestă o majorare faţă de perioada analogică a anului trecut, situaţia în acest domeniu rămânând a fi tensionată. Ca urmare a violenţei în cadrul familiei, în primele patru luni ale anului curent au fost comise 16 infracţiuni (7 omoruri şi 9 vătămări corporale grave). O analiză permanentă asupra motivelor acestor crime arată că, practic, în toate cazurile, tragediile au avut loc spontan şi că au avut loc drept urmare a relaţiilor ostile existente. Printre cele mai frecvente cauze se numără şi: condiţiile de viaţă dificile, situaţia financiară precară, şomajul, alcoolismul, ş.a. Actualmente la evidenţa poliţiei se află 4 163 de scandalagii familiali, pe parcursul primelor luni ale anului şefii de post şi inspectorii de sector din teritoriu au examinat 770 de petiţii cu probleme de violenţă în relaţiile de familie, fiind documentaţi 516 contravenienţi.
De menţionat, că lucrul de profilaxie şi activitatea de prevenire a violenţei în familie este desfăşurată în mare măsură de organele de poliţie, astfel fiind necesară implicarea mai productivă în eradicarea acestui fenomen a organelor Ministerului Protecţiei Sociale,Familiei şi Copilulu, Ministerului Educaţiei şi Tineretului, Ministerului Sănătăţii etc, conform competenţelor stabilite în art. 8 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Centrul de Presă al MAI
8 mai 2009