Skip to main content

Ministrul de Interne, Dorin Recean a participat la inaugurarea sediului pentru angajații echipelor mobile ale Poliției de Frontieră

“Este necesar să construim echipe trainice și bine pregătite, în aşa fel încât sistemul afacerilor interne să fie tot mai puternic şi mai eficient”, a spus ministrul de Interne, Dorin Recean astăzi, 27 august, la inaugurarea sediului pentru angajații echipelor mobile ale Poliției de Frontieră.

În cadrul evenimentului, efectivul echipelor mobile a prezentat tehnica din dotare, mijloacele de transport și echipamentul special de lucru, ulterior s-a realizat o scurtă vizită prin edificiile reabilitate.

După o succesiune de transformări, clădirile au devenit edificii adaptate la progresul actual, cu infrastructură şi echipament modern, care vor asigura personalului un climat favorabil performanţei profesionale.

Principalele lucrări au constat în reparațiile blocurilor, reconstruirea birourilor și sălilor, înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi de canalizare. Au fost refăcute pardoselile şi tencuielile interioare şi exterioare, cât și construite încăperi speciale pentru întreținerea mijloacelor de transport.

”Odată cu formarea echipelor mobile s-a creat și necesitatea de a oferi noi spații și condiții reale de muncă pentru personalul acestora. Astfel, renovarea blocurilor denotă că s-a reușit mobilizarea pentru realizarea unui sediu modern și funcțional, prin care serviciul echipelor mobile să se desfășoare într-o stare de normalitate și cu efectele dorite. Succese în îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor ce vă revin și rezultate frumoase.“ a menționat șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice.

Noile imobile sunt amplasate pe teritoriul Departamentului Poliției de Frontieră, situat pe strada Petricani 19, orașul Chișinău.

Pentru mai multe fotografii accesaţi pagina oficială de facebook a Poliţiei de Frontieră.