-
… În cadrul acestui Forum internaţional au fost prezentate cursuri de studii în domeniul tehnologiei moderne a …
-
… moldoveni beneficiază de stagii de studii şi de cursuri ţinute la Chişinău de experţi din această …
-
… potrivit prevederilor legale. (2) Salariatul care urmează cursuri ale unor instituţii de învăţămînt superior de … acreditate ori autorizate, de lungă sau scurtă durată, cursuri serale, cu frecvenţă redusă şi la distanţă, … consideră concediu de studii participarea salariaţilor la cursuri sau alte forme de pregătire, cu scoatere de la …
-
… să acorde asistenţa tehnică necesară, să organizeze cursuri şi traininguri de instruire pentru corpul didactic …
-
… raionul Edineţ au înmatriculat nelegitim cetăţeni la cursuri de pregătire a şoferilor auto, care se aflau peste …
-
… care au beneficiat de burse de studiu în Germania, cursuri calificate de pregătire profesională, vizite de …
-
… teoretic şi fizic. După care au susţinut examene la cursuri de pregătire iniţială teoretică şi la bereta …
-
… baza anunţurilor prin intermediul mass-media, desfăşura cursuri de coreografie pentru fete, costul lecţiilor fiind de 600 de lei. Astfel, după trei luni de cursuri de pregătire, tinerele primeau câte un certificat …