În contextul obținerii statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, Guvernul Republicii Moldova continuă să dezvolte un cadru juridic solid pentru intensificarea cooperării cu statele membre ale UE.
Astăzi, Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania privind migrația și mobilitatea.
Scopul acordului este de a întări colaborarea moldo-germană în aspecte ce țin de migrația legală și prevenirea migrației ilegale în vederea asigurării gestionării eficiente a proceselor migraționale, schimbului de experiență și consolidării parteneriatului bilateral.
Un obiectiv esențial al acordului este combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane, fapt care va avea un impact pozitiv asupra securității cetățenilor prin reducerea nivelului de criminalitate. De asemenea, Acordul va facilita cooperarea bilaterală în domeniul migrației pentru muncă, precum și promovarea educației prin recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor profesionale și de specialitate. Acest lucru va contribui la susținerea și încurajarea tinerilor profesioniști și studenților din ambele țări.