Pe data de 9 iulie 2024, Inspectoratul General de Carabinieri (IGC) a susținut ședința de bilanț pentru semestrul I al anului curent. Raportul a fost prezentat de către colonelul Oleg Graur, Comandant adjunct al IGC, în prezența Ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, a Comandantului general al IGC, colonel Dumitru Scurtu, și a șefilor subdiviziunilor subordonate.
În cadrul ședinței au fost evidențiate rezultatele obținute în managementul strategic și operațional, managementul resurselor umane, cooperarea internațională și interinstituțională.
Astfel, pe 19 aprilie 2024, pentru prima dată în istoria Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc ceremonia oficială de detașare a trei angajați ai MAI din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri pentru participarea la operațiunea internațională de menținere a păcii din Kosovo în componența Forțelor Multinaționale de Menținere a Păcii din Kosovo (KFOR).
Tot în acest semestru a fost semnat și un nou proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului EU4Reforms. Acesta va sprijini forțele de ordine ale MAI, acordând o atenție deosebită Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) în atribuțiile sale legate de ordinea și securitatea publică.
Începând cu semnarea Acordului de colaborare pentru pregătirea carabinierilor în vederea participării la misiuni internaționale și implementarea Planului de cooperare interinstituțional, IGC a continuat să pregătească efectivele pentru misiuni de menținere a păcii, inclusiv prin participarea carabinierilor la exercițiul multinațional „Scutul Păcii 2024”.
În domeniul menținerii ordinii publice, au fost înregistrate peste 20 mii de implicări/carabinieri și peste 9 mii de implicări/efectiv în activități de asigurare a ordinii publice. De asemenea, au răspuns la aproximativ 550 de apeluri prin intermediul Serviciului unic - 112. Misiunea de pază și protecție instituțională a asigurat securitatea la peste 59 obiective de importanță deosebită, înregistrând peste 14 mii de implicări/efectiv în acest scop.
În semestrul II al anului 2024, IGC își propune să îmbunătățească cadrul de politici și reglementări, să dezvolte managementul instituțional pentru a spori capacitățile strategice și operaționale, să întărească aplicarea legii pentru a crește siguranța societății și să modernizeze suportul pentru îndeplinirea atribuțiilor.
Ministrul Adrian Efros a apreciat eforturile întregului efectiv în prima jumătate a anului și a reiterat orientarea MAI către ordine, disciplină și coordonare, subliniind necesitatea intensificării activităților pro-active în domeniul ordinii publice în beneficiul cetățenilor.
„Sunteți aici pentru a asigura siguranța oamenilor și pentru a responsabiliza cetățenii. Vom fi mai prezenți alături de cetățenii noștri, astfel încât să fie siguri că pot comunica cu noi și să aibă încredere. Ne vom concentra pe investiții și dezvoltare, promovând ideea că securitatea și ordinea publică contribuie la dezvoltarea țării noastre. Mă bucur că ați reușit să colaborați cu colegii din cadrul forțelor de apărare și partenerii internaționali. Vom încerca să menținem contingentul celor detașați în Kosovo, pentru ca angajații să poată participa la misiuni în alte țări. Carabinierii joacă un rol esențial în acest demers.”
Ministrul a evidențiat, de asemenea, importanța profesionalizării IGC și a dezvoltării și instruirii subdiviziunii dedicate participării în misiuni internaționale, consolidând astfel poziția Republicii Moldova ca furnizor de securitate pe plan internațional.