Evoluţia ultimelor evenimente reflectate cu insistenţă şi conotaţii polemizate în diferite surse mass-media, determină Ministerul Afacerilor Interne de a dezminte un şir de acuzaţii nefondate, care vin în contradicţie cu misiunea sa de bază pe care şi-o asumă, şi anume cea de a garanta fiecărui cetăţean un mediu sigur, bazat pe parteneriat între poliţie şi societate, management modern şi standarde înalte de performanţă.
Odată cu demararea campaniei electorale, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova desfăşoară acţiuni în conformitate cu prevederile Hotărîrii Comisiei electorale centrale nr.2654 din 26.06.2009 “Cu privire la responsabilităţile suplimentare ale unor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi altor instituţii ce ţin de asigurare desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009”.
În acest context, MAI întreprinde acţiuni:
- de asigurare a securităţii personale în egală măsură a tuturor concurenţilor electorali,
- de supraveghere a securităţii şi ordinii publice în localităţile şi localurile de desfăşurare a întrunirilor în teritoriu ale concurenţilor electorali cu alegătorii;
- de prevenire şi contracarare a contravenţiilor administrative şi infracţiunilor ce atentează la ordinea publică.
Pe parcursul desfăşurării campaniei electorale angajaţii MAI au înregistrat 14 cazuri de încălcare a legislaţiei electorale (afişarea materialelor de agitaţie electorală în alte locuri decât cele stabilite şi deteriorarea acestora, deteriorarea panourilor electorale etc). În aceste cazuri au fost documentate 18 persoane (inclusiv 2 minori), fiind întocmite 20 de procese verbale.
De asemenea, poliţia s-a autosesizat şi în alte cazuri de încălcare a legislaţiei electorale (aplicarea unor inscripţii înjositoarea la adresa concurenţilor electorali, etc).
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne îşi exprimă îngrijorarea sa în legătură cu creşterea numărului încercărilor de discreditare intenţionată a organelor de poliţie, difuzării unor învinuiri în adresa poliţiei privind implicarea în procesul electoral.
În ultima perioadă, în mijloacele de informare în masă au fost date publicităţii un şir de materiale cu referire la presupusele cazuri de implicare a colaboratorilor de poliţie în campania electorală.
În acest sens, Direcţia securitate internă a MAI, s-a autosesizat şi întreprinde măsuri de verificare în cadrul unei anchete de serviciu, în următoarele cazuri:
• a declaraţiilor preşedintelui filialei OT a Partidului Liberal Orhei, Sergiu Miron, precum că la data de 03.07.2009 ar fi fost ameninţat cu moartea de comisarul CPR Orhei şi că ulterior asupra automobilului personal al acestuia, de poliţişti au fost aruncate substanţe colore,
• a declaraţiilor unui reprezentant al PLDM din Teleneşti precum că la data de 04.07.09, ar fi fost intimidat de poliţişti,
• cazul invocat de către reprezentanţii PLDM la data de 13.07.09, precum că un grup de persoane, în stare de ebrietate, au încercat să împiedice desfăşurarea întrunirii electorale a liderului PLDM, Vlad Filat cu alegătorii din or.Orhei, precum şi presupusa intimidare a reprezentantuli PLDM, Vitalie Nagacevschi, în timpul deplasării acestuia pe segmentul de traseu Vatici-Morozeni la întîlnire cu alegătorii,
• cazul de intimidare de către persoane necunoscute a unor locuitori a or.Nisporeni şi angajaţilor SA „Apă-Canal” din localitate, care au încercat să înlăture afişele electorale amplasate în locuri neatorizate. În acest context, se examinează şi faptul nereacţionării oportune de colaboratorii CPR Nisporeni la adresările cetăţenilor pe acest caz.
În prezent, cazurile relatate sunt investigate minunţios de Direcţia securitate internă a MAI, în vederea elucidării obiective a circumstanţelor cazurilor descrise şi aprecierii rolului angajaţilor MAI în aceste evenimente.
În baza celor expuse, Ministerul Afacerilor Interne îşi reiterează poziţia, că în cadrul alegerilor parlamentare, are misiunea de a asigura securitatea cetăţenilor Republicii Moldova şi respinge în mod categoric orice forme de implicare în susţinerea unor sau altor concurenţi electorali. MAI conştientizează că o asemenea implicare nu contribuie la întărirea autorităţii nici unei formaţiuni politice şi nu măreşte şansele în cursa electorală.
De asemenea, MAI mizează în mod serios pe suportul mijloacelor de informare în masă, societăţii civile, precum şi al tuturor concurenţilor electorali în identificarea cazurilor de implicare a colaboratorilor poliţiei în campania electorală. MAI asigură că toate cazurile identificate vor fi făcute publice, iar vinovaţii vor fi traşi la răspundere în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
Centrul de presă al MAI
16 iulie 2009