Skip to main content

Polițist imun în fața mitei

Un bărbat în vârstă de 21 de ani, a fost reținut în flagrant, în timp ce transmitea suma de 200 de euro unui locotenent major de poliție, pentru a mușamaliza un caz, în care primul era suspectat că ar fi condus automobilul în stare de ebrietate.

Cazul a fost documentat de către angajații Comisariatului de Poliție Anenii Noi, în comun cu ofițerii Secției Investigare a Fraudelor Nr. 2 a Departamentului Poliție al MAI și Procuratura raională.

Astfel, luni, 13 august, aproximativ la ora 11:00, locuitorul satului Pervomaisc (Căușeni), a fost reținut chiar în sediul subdiviziunii MAI, când a încercat să trasmită suma de bani angajatului Secției Poliție Rutieră Anenii Noi. Ofițerul, născut în anul 1981 este angajat al MAI de 8 ani.

Poliția cercetează acest caz, pentru a stabili și alte circumstanțe.

Centrul de presă
al Departamentului Poliție
13 august 2012