Skip to main content

Contrabanda cu ardei dulci şi carne a primit o grea lovitură

Moldovenii dovedesc încă o dată cât de ingenioşi sunt, când vine vorba de făcut bani ilegal, acest viciu cunoscând o creştere semnificativă.

Astfel, una din priorităţile poliţiei moldoveneşti, este aceea de a combate contrabanda şi comercializarea mărfurilor contrafăcute, provenite în special din Transnistria, motiv pentru care au fost organizate mai multe acţiuni de specialitate.

În cadrul unor asemenea acţiuni, angajaţii Secţiei investigaţii şi informaţii din cadrul Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” au reuşit să elucideze două cazuri similare de contrabandă.

In primul caz, un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi în timp ce aduceau în ţară ardei fără acte. Cei doi au cumpărat marfa din Ucraina şi au făcut un plan care părea fără cusur, dar ghinion. Oamenii legii le-au stricat „afacerea” extrem de bine pusă la punct, prin care indivizii reuşeau să obţină câştiguri impresionante, făcând contrabandă cu ardei dulci.

La data de 11 august curent, pe traseul Dubăsari-Chişinău, în apropierea satului Budeşti, municipiul Chişinău, poliţiştii au oprit un camion de model „Mercedes”, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani şi având o însoţitoare de 41 de ani. După ce au percheziţionat maşina oamenii legii au depistat peste 9 000 kg de ardei dulci, fără acte de provenienţă, estimaţi la circa 100 000 lei.

Ca rezultat al cercetărilor de specialitate s-a stabilit că autorii au procurat marfa de la piaţa agricolă din apropierea oraşului Herson, Ucraina, după care au traversat frontiera de stat prin punctul vamal Platonova-Mălăieşti, controlat de forţele transnistrene, apoi au intrat pe teritoriul controlat de forţele constituţionale a RM, în postul vamal intern nr.13 din oraşul Vadul lui Vodă. Aici, făptuitorii, întru evitarea declarării şi achitării plăţilor vamale, au prezentat colaboratorilor vamali o copie a adeverinţei, eliberată de primăria satului Coşniţa, raionul Dubăsari, din care reieşea că legumele au fost recoltate pe lanurile satului şi au fost procurate de la un cetăţean.

De menţionat, că în procesul controlului minuţios a vehicolului, poliţiştii au descoperit, sub cele 9 mii kilograme de ardei, cinci cântare, introduse prin contrabandă, în valoare de circa 55 000 lei. De asemenea, forţele de ordine au mai stabilit că „filiera legumelor” trecuse prin vamă multe tiruri prin această metodă, astfel că prejudiciul estimat fiind de sute de mii de lei.

Conform legislaţiei, „întreprinzătorii” riscă amendă până la 6 000 lei sau închisoare de până la 2 ani.

În cea de-a doua fărădelege, în data de 13 august curent, ofiţerii „Fulger”-ului au stopat, pe traseul Anenii Noi-Chişinău, un autocamion de model „MMZ”. Oamenii legii au constatat că şoferul, în vârstă de 42 de ani, transporta produse din carne congelată de origine străină. După ce au controlat maşina oamenii în uniformă au depistat circa 100 de cutii (aproximativ 1 500 kg) de carne.

Marfa estimată la 85 000 lei urma să ajungă la pieţele din capitală.

Cercetările poliţiei au mai scos la iveală, că producţia a fost introdusă în ţară prin contrabandă din regiunea transnistreană, eludând postul vamal intern „Hagimus”. În acest caz produsele au fost confiscate, iar poliţiştii cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate în acest delict, pentru a lua o decizie conform legii RM.

Ministerul Afacerilor Interne continuă acţiuni de specialitate, menite să curme acest flagel al societăţii.

Totodată, în scopul protejării sănătăţii, oamenii legii atenţionează toţi consumatorii, să cumpere alimente doar din locurile autorizate şi să verifice cu stricteţe actele de provenienţă, certificatul de calitate şi termenul de valabilitate ale acestora.

Centrul de Presă a MAI
14 august 2009