Skip to main content

Ucisă pentru nimic

Un caz abominabil de omor a fost depistat la data de 7 martie 2009 într-o gospodărie din strada Mihai Viteazu, oraşul Glodeni. Stăpâna casei, Valentina Doroş, în vârstă de 55 de ani, cu o plagă tăiată în regiunea abdomenului - a constituit tabloul sinistru al crimei.

Angajaţii de la Comisariatul de poliţie Glodeni au depistat cadavrul femeii, după ce au fost sesizaţi de vecina acesteia.

Pentru descoperirea celui, care a comis omorul, a fost organizat un plan special de acţiuni, fiind implicaţi la desfăşurarea acestuia cei mai profesionişti poliţişti.
Astfel, timp de 24 de ore s-a reuşit identificarea şi reţinerea suspectului. Făptaşul, Ghenadie Ştefura, în vârstă de 36 de ani, un vecin de-al victimei, regretă cele întâmplate. Totodată, acesta se încurcă în explicaţii atunci când este vorba despre motivul asasinatului. Deşi turmentat de alcool, tipul a reuşit să verse lumină asupra incidentului.

La primul interogatoriu Ştefura şi-a recunoscut, cu lux de amănunte, acţiunile diabolice săvârşite, declarând că, în seara de 6 martie curent, fiind în stare avansată de ebrietate, a decis să-i facă o vizită vecinei sale, pentru ai cere în împrumut nişte bani. În timp ce discutau între ei s-a iscat o ceartă instantanee. Aburit de alcool, el a luat un cuţit de pe masă şi a înjunghiat-o pe Valentina Doroş, cuţitul nimerind în abdomen. Lovitura a fost fatală. După ce şi-a omorît vecina, lăsând-o într-o baltă de sânge, Ştefura a fugit.

La cel de-al doilea interogatoriu, Ghenadie Ştefura a spus că acum 3 ani a mai comis o crimă, vecina Iulia Lavschi, dată dispărută fără urmă. Cadavrul femeii fiind îngropat la marginea oraşului Glodeni.

Astfel, Ştefura a reuşit să verse lumină şi asupra celuilalt incident, povestind oamenilor legii întreg scenariul odioasei crime.

Indiferent care ar fi motivele invocate de Ghenadie Ştefura, nimeni nu este mai presus de lege şi nimeni nu-l poate lipsi pe alt om de ceia ce are el mai scump - viaţa.

Dacă instanţa de judecată va stabili culpabilitatea insului în comiterea celor două asasinate, atunci el riscă de la 20 la 25 ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

De menţionat, consumul abuziv de băuturi alcoolice şi certurile apărute în urma acestuia continuă să fie principalul motiv al celor mai odioase crime

Amintim că, de la începutul anului curent, poliţia a înregistrat 27 de omucideri.

 

 

Centrul de presă al MAI
13 martie 2009