Skip to main content

A V I Z

Marți, 18 aprilie 2017, ora 11:00, la Poligonul clubului sportiv DINAMO (str. Nicolae Dimo, 30) va avea loc o conferință de presă cu privire la construcția Centrului de instruire pentru organele de aplicare a legii.

Centrul de instruire pentru organele de aplicare a legii este unul dintre obiectivele prioritare ale Programului de Suport Bugetar oferit de către Uniunea Europeană pentru reforma poliției, destinat să formeze subofițeri. Acesta va avea un caracter aplicativ și va include toate facilitățile necesare (administrative: clase de instruire, TIR, cantină, terenuri pentru aplicații tactice, bloc de cazare, bloc sanitar).

 

La eveniment vor participa Pirkka Tapiola, șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Alexandru Jizdan, ministrul Afacerilor Interne, conducători din cadrul MAI și alți invitați.

 

Invităm reprezentanții mass-media interesați.