Vice-ministrul Afacerilor Interne, Serghei Diaconu, s-a întâlnit astăzi, 31 martie 2014, cu Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne din România, Bogdan Tohăneanu, aflat în vizită la Chişinău.
În cadrul întrevederii, oficialii au abordat un şir de subiecte ce vizează sistemul afacerilor interne, precum şi obiectivele, care urmează a fi realizate în viitorul apropiat, inclusiv în contextul realizării agendei europene a Republicii Moldova.
Oficialii au pus în discuţie o serie de activităţi de cooperare în cadrul structurilor europene, activităţi de asistenţă tehnică (TAIEX) şi de cooperare în cadrul unor proiecte finanţate din surse internaţionale (UE, Norvegia).
Prin urmare, vice-ministrul, Serghei Diaconu, şi-a exprimat dorinţa de a dezvolta cooperarea în domeniul afacerilor interne, inclusiv la nivelul central al MAI şi anume în domeniul protecţiei interne şi anticorupţie, a relaţiilor internaţionale, a comunicării şi relaţiilor cu publicul, a armonizării legislaţiei la aqcuis-ul comunitar pe linia afacerilor interne, migraţiei şi azilului, în domeniul combaterii criminalităţii organizate transfrontaliere, a protecţiei datelor cu caracter personal şi nu în ultimul rând în domeniul instruirii subofiţerilor din Republica Moldova la Şcoala de subofiţeri din Câmpina a MAI din România.
Secretarul de stat al MAI din România, şi-a manifestat disponibilitatea pentru întărirea cooperării moldo-române prin continuarea perfecţionării procesului de supraveghere şi control al trecerii frontierei. De asemenea, continuarea cooperării în cadrul proiectelor deja demarate de Biroul de Migraţie şi Azil al RM, precum şi oferirea de asistenţă a Departamentului Trupelor de Carabinieri pe problemele de implementare a reformelor în cadrul procesului de reorganizare a însituţiei MAI şi nu în ultimul rând oferirea asistenţei în domeniul managementului proiectelor şi implementarea conceptului “Intelligence Led Policing”.
Ambele părţi au subliniat importanţa valorificării în continuare a fondurilor oferite prin intermediul Proiectelor de Asistenţă pentru Dezvoltare (ODA) şi anume lansarea de noi proiecte pe subiecte de interes comun în domeniul afacerilor interne.
La finalul întâlnirii, vice-ministrul Afacerilor Interne, a apreciat sprijinul acordat de ţara vecină în promovarea parcursului european al Republicii Moldova.
Amintim, că un pas important de anvergură şi impact în procesul de reformare a MAI a fost semnarea la Chişinău, la 21 februarie 2014, a Acordului bilateral între Guvernul Republicii Molodva şi Guvernul României privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale.
