Skip to main content

Acţiuni de colaborare a Departamentului Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova cu Jandarmeria Română

Ministrul de Interne, dl Dorin Recean, a avut astăzi, 10 decembrie, o întrevedere cu Inspectorul General al Jandarmeriei Române, general de brigadă, Mircea Olaru.

Întrevederea s-a desfăşurat în contextul participării oficialului român la sărbătoarea festivă dedicată celei de-a 22-a aniversare de la formarea Departamentului Trupelor de Carabinieri.

Discuţiile bilaterale purtate cu acest prilej au evidenţiat nivelul ridicat al relaţiilor moldo-române, dezvoltînd un dialog constructiv în ceea ce priveşte implementarea cu succes a proiectelor de consolidare a capacităţilor Departamentului Trupelor de Carabinieri (DTC), cu genericul “Modernizarea practicilor Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova în domeniul gestionării ordinii şi siguranţei publice”, perioada de implementare octombrie 2011 – mai 2012 şi respectiv ”Consolidarea capacităţilor Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova”, perioada de implementare iulie 2013-decembrie 2014.

În această ordine de idei, dl Recean a specificat importanţa semnării documentelor pentru prelungirea valabilității Planului de Acțiuni dintre Jandarmeria Română și Trupele de Carabinieri din RM. Astfel, relaţiile bilaterale se vor intensifica şi mai mult, iar Jandarmeria Română va râmîne susţinătorul fidel în contextul reformării DTC şi alinierii activităţii la standardele UE de activitate.

La rîndul său, Mircea Olaru, şi-a exprimat întreaga deschidere spre dezvoltare şi cooperare în domeniul de interes comun, şi anume menţinerea şi profesionalizarea structurii DTC după criteriile europene.

Totodată, în contextul intensificării relaţiilor bilaterale pe segmentul dat, dl Olaru a lansat invitaţia pentru dl Recean de a vizita cu prima ocazie Jandarmeria Română.

Ministrul Recean a salutat iniţiativa colegilor români, specificând că experienţa României este una notorie şi că MAI speră ş în continuare pe suportul colegilor români.

De asemenea, ministru a subliniat că DTC examinează posibilitatea instruirii a 150 unităţi profesionale pentru participarea la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii, fapt pentru care dl Olaru a menţionat că instituţia pe care o conduce are experienţa necesară în domeniul dat şi este disponibilă să ofere asistenţa în acest sens.

În încheiere, dl Recean a confirmat angajamentul de a implementa procesul de reformare iniţiat şi mizează în continuare pe susţinerea şi aportul esenţial al Jandarmeriei Române în vederea consolidării capacităţilor şi profesionalizarea carabinierilor.