Skip to main content

Ziua uşilor deschise la Comisariatul general de poliţie din mun. Chişinău

Astăzi, 29 mai 2012, la Comisariatul general de poliţie din mun. Chişinău a fost desfăşurată „Ziua uşilor deschise” pentru elevii claselor absolvente din instituţiile preuniversitare de învăţământ.

Evenimentul este realizat în scopul asigurării comunicării eficiente cu societatea civilă, fiind organizat sub egida Centrului pentru reformă a MAI, în cadrul decadei „uşilor deschise”, desfăşurate în perioada 22 mai - 2 iunie 2012, conform Dispoziţiei nr. 14/482, semnată de ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu.

Vizita la Comisariatul general de poliţie din mun. Chişinău, a elevilor şcolii medii din orăşelul Ghidighici, a început cu excursia în cadrul serviciului Unităţii de gardă. Aici ei au făcut cunoştinţă cu Serviciul 902, operatorii căruia recepţionează toate apelurile parvenite de la cetăţeni, după care au vizitat încăperea Unităţii de gardă, de unde ofiţerul de serviciu organizează şi dirijează activitatea tuturor grupelor operative şi echipajelor 902 din teritoriul municipiului.

În curtea comisariatului tinerii au avut posibilitatea să facă cunoştinţă cu expoziţia de arme, echipament şi tehnică din dotare, ce a captivat în special băieţii, care au fost interesaţi de construcţia şi caracteristicile tehnico-tactice ale acestora, iar unii chiar au îmbrăcat vesta antiglonţ. Fetele au fost mai mult pasionate de echipamentul tehnico-criminalistic, o colegă de-al cărora a trecut chiar procedura de dactiloscopie.

Copiilor le-au mai fost prezentate diverse tipuri de autospeciale din dotarea poliţiei, iar inspectorul chinolog al Regimentului de Patrulă şi Santinelă „Scut” a demonstrat mai multe elemente de dresură cu cânele de serviciu.

În sala sportivă a Comisariatului elevilor le-au fost demonstrate procedee şi elemente ale luptei corp la corp, aplicate de poliţişti în timpul reţinerii infractorilor, după care au vizita Izolatorul de detenţie provizorie, unde au făcut cunoştinţă cu regimul şi condiţiile de detenţie a persoanelor reţinute.

La finele vizitei, elevii și profesorii şcolii medii din orăşelul Ghidighici au mulțumit conducerii Comisariatului pentru excursia organizată și informația prezentată despre activitatea cotidiană a acestei subdiviziuni a MAI, menționând rolul acțiunilor de acest gen în consolidarea parteneriatului dintre societate și poliție, la care vor participa cu mare plăcere și pe viitor.

Pe parcursul zilei de astăzi, Comisariatul general de poliţie din mun. Chişinău a mai fost vizitat de către elevii liceelor teoretice „Minerva” şi „C. Negruzzi”.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
29 mai 2012