Skip to main content

Atelierul de lucru privind reformarea Trupelor de Carabinieri din cadrul MAI, și-a încheiat lucrările

 Astăzi, la Chișinău, și-a încheiat lucrările Atelierul de lucru cu genericul „Evaluarea activităților în cadrul procesului de reformare a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI”, care s-a desfășurat începând cu 26 octombrie, curent, cu asistenţa instrumentului TAIEX al Comisiei Uniunii Europene pentru Extindere.

Atelierul de lucru a fost organizat în cadrul programului European de asistenţă acordată Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI, în domeniul modificării actelor legislative, ajustării structurii organizatorice şi managementului ordinii publice, pentru consolidarea capacităţilor organelor de drept ale Republicii Moldova şi racordarea acestora la standardele UE.

La acest eveniment de importanţă majoră pentru realizarea procesului de reformare a Departamentului Trupelor de Carabinieri, a participat Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, E.S. Ambasadorul Italiei la Chişinău, Stefano de Leo, reprezentanţii instrumentului TAIEX şi experți din cadrul Corpului de carabinieri al Italiei, în frunte cu şeful Departamentului II Operaţiuni, generalul de brigadă, Gaetano Maruccia.

În cadrul atelierului de lucru a fost efectuată evaluarea acţiunilor realizate în cadrul procesului de reformare a Departamentului Trupelor de Carabinieri şi efectuată expertiza proiectului „Legii cu privire la serviciul carabinieri”, care va reglementa rolul şi locul trupelor de carabinieri în structura organelor de menţinere a ordinii publice. Experţii italieni au apreciat înalt acest proiect, care urmează să fie supus procedurii de aprobare de către autorităţile de resort şi înaintat în Parlamentul Republicii Moldova spre aprobare.

De asemenea, de către experţii italieni au fost prezentate unele subiecte privind fondurile europene şi distribuirea acestora, organele responsabile de gestionarea lor, precum şi o informație generală despre structura Corpului de carabinieri a Italiei.

Oaspeţii au apreciat înalt nivelul de organizare al atelierului de lucru şi rezultatele înregistrate de către Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI al Republicii Moldova în cadrul procesului de reformare, subliniind importanţa acestui eveniment pentru consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul afacerilor interne.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
28 octombrie 2011