Skip to main content

Schimb de experienţă în domeniul comunicării cu mass-media

În perioada 20-21 iunie 2011, în cadrul Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene de susţinere a democraţiei în Republica Moldova, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, a fost organizat un atelier de lucru cu participarea ofiţerilor responsabili de relaţiile cu mass-media din cadrul instituției.

La eveniment au participat experţi din cadrul Consiliului Europei doamna Willemien Los, ofiţer de poliţie din Olanda, domnul Jelle Egas, purtător de cuvânt al poliţiei olandeze, domnul Stewart Tendler, jurnalist la ziarul „The Times” din Marea Britanie şi expertul naţional Vlad Gribencea, Preşedintele Centrului pentru Resursele juridice.

În cadrul atelierului a avut loc un schimb de experienţă dintre experţii internaţionali şi specialiştii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne privind relaţiile dintre poliţie şi sursele mass-media.

Astfel, purtătorul de cuvânt al poliţiei olandeze Jelle Egas a prezentat strategia de comunicare a poliţiei olandeze, structura seviciului şi problemele cu care se confruntă în relaţiile cu mass-media. Prezentarea a fost completată de către ziaristul britanic Stewart Tendler, care a abordat acest subiect de pe poziţia jurnalistului specializat în reflectarea ştirilor referitoare la criminalitate.

Igor Trofimov, şeful Direcţiei Juridice, a prezentat concepţia şi planul de implementare a Reformei Ministerului Afacerilor Interne, realizarea căreia va îmbunătăţi radical cadrul instituţional, organizaţional şi funcţional al instituţiei.

Angajați ai Direcției Informare și Relații Publice au prezentat Strategia de comunicare a Ministerului Afacerilor Interne, principiile organizatorice şi funcţionale ale serviciilor mas media abilitate.

Importanţa acestui atelier de lucru a fost înalt apreciat de către cei 21 de ofiţeri responsabili de relaţiile cu mass-media din cadrul MAI, care au avut posibilitatea să cunoască practica de activitate a colegilor europeni şi să preia cele mai moderne şi avansate metode de lucru, pentru a fi implementate în activitatea cotidiană.

Direcția Informare și Relații Publice,
22 iunie 2011