Skip to main content

Eforturi comune în vederea combaterii migraţiei ilegale

În perioada 3-7 mai 2010, un grup de ofiţeri ai Centrului de combatere a traficului de persoane şi ofiţerul de legătură al MAI în cadrul Centrului Regional SECI, au desfăşurat o vizită de lucru în oraşul Ljubliana, Slovenia.
Întrevederea, organizată la iniţiativa colegilor din Slovenia, a avut drept scop schimbul de experienţă în domeniul identificării şi documentării tuturor membrilor filierelor implicaţi direct la comiterea acestui gen de infracţiuni.
La eveniment au participat un grup de lucru din cadrul CCTP a MAI şi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi Ministerului de Externe al Sloveniei.
Participanţii la întrunire au făcut o analiză comună a situaţiei criminogene existente şi a posibilităţilor de consolidare a cooperării dintre ţările noastre, precum şi schimbului de informaţii în cazurile de trafic de fiinţe umane, ţările de destinaţie a persoanelor traficate, filierele depistate şi lichidate, progresele obţinute la acest compartiment.
Colegii din Slovenia au apreciat eforturile depuse de poliţia moldovenească în combaterea acestui fenomen şi rezultatele obţinute, activităţile întreprinse de ofiţerii Centrului, precum şi gradul de pregătire profesională.
În cadrul discuţiilor a fost prezentată o informaţie amplă despre activitatea centrului, precum şi a operaţiunilor cu caracter transnaţional efectuate anterior în comun cu cei din alte state, ţări de tranzit şi destinaţie. Discuţiile la temă au stabilit informaţii concrete despre anumite persoane din Slovenia care împreună cu cetăţenii moldoveni organizau migraţia ilegală a persoanelor din Republica Moldova în ţările din spaţiul schengen.
Membrii grupului de lucru au abordat subiecte de interes comun, privind organizarea şi desfăşurarea documentării şi atragerii la răspundere penală a tuturor membrilor acestor filiere atât de pe teritoriul Republicii Moldova cît şi cel al Sloveniei.

Postat, miercuri, 12 mai 2010
Centrul de presă al Ministerului Afacerilor Interne