Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, organizează acţiunea “Cunoaşte-ţi poliţistul tău”. În cadrul ei în toate şcolile cu clase primare din Moldo
Un angajat al Poliției de Frontieră (Direcția Regională Cahul) a fost reținut în flagrant, în timp ce încerca să comercializeze cinci păhare (700 grame) de marijuana. Operațiunea a fost der
Un minor a ajuns pe mâna poliţiei la scurt timp, după ce a sustras bunurile materiale a trei turişti străini, veniți în Republica Moldova. Infracţiunea a avut loc acum câteva zile, la c
Sportivii, angajați ai MAI, dar și membrii Clubului Sportiv Central Dinamo, care au reprezentat Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Londra, au fost premiați astăzi, în cadrul unei ceremo
Un profesor din cadrul unui colegiu din oraşul Soroca a fost reținut în flagrant, în clipa în care a primit şi a estorcat 1.000 euro. Acesta a fost încătușat chiar în incinta colegiului, în
Opt echipe au concurat recent pe stadionul Clubului Sportiv Central „Dinamo” al Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul unui campionat intern la mini-fotbal. La competiție au particip
Dorin Purice a fost numit șef al Departamentului Poliţie de Frontieră, în cadrul ședinței Guvernului din 29 august. Candidatura domnului Purice a fost aprobată la propunerea ministrului de Inte
Printre abaterile comise a fost înregistrat și un caz, când șoferul unui microbus cu pasageri, conducea autovehiculul în stare de ebrietatePentru a preveni încălcările de diferit gen, din pa
În urmă cu un an, un bărbat a decedat, după ce s-a lovit cu capul de prag. Acesta a căzut fiind îmbrâncit de vecinul său, cu care se luase la ceartă. Tragedia s-a produs în raionul Șold?
Un minor a înjunghiat trei bărbați, iar după comiterea infracțiunii acesta a încercat să fugă de la fața locului, însă a pierdut conștiința la etajul unu al unui bloc din capitală, fiind