În cadrul declanşării operaţiunii specializate „Narcostop - 2012”, colaboratorii Direcţiei pentru combaterea crimei organizate din cadrul Departamentului Poliție împreună cu angaja
Tânărul nu este la prima abatere de la lege, fiind judecat anterior pentru tâlhărie. Suspectul are 20 de ani și este originar din nordul țării. Actualmente el este cercetat penal în baza art.
(UPDATE 18:12) Incendiul a fost lichidat.La data de 31 octombrie 2012, subdiviziunile specializate ale MAI care au intervenit la lichidarea incendiului izbucnit într-o anexă a unui centru comercial,
Trei suspecți - chișinăuieni, cu vârsta cuprinsă între 22 și 49 de ani, au fost încătușați, astăzi, de ofițerii Comisariatului de poliție Orhei. Aceștia se află în arest preventiv
La data de 31 octombrie, angajații Direcției Misiuni Speciale din cadrul Departamentului Poiție al Ministerului Afacerilor Interne au reținut o persoană suspectată de deținerea ilicita de muni
Angajaţii Direcţiei Misiuni Speciale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au documentat pe parcursul a mai multor zile activitatea unei persoane, în vârstă de 44 de ani, locuitor al ora?
După 11 ani de urmărire generală, suspectul a fost depistat și localizat în Federația Rusă. Reținerea a devenit posibilă grație unei conlucrări eficiente cu poliția din Rusia. Moldoveanu
Zilnic, în adresa serviciilor specializate ale MAI, responsabile de supravegherea circulaţiei armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă, parvin diverse întrebări din partea cetăţenilor.În
La data de 20 octombrie curent, la intrarea în punctul de trecere Otaci al Frontierei de stat a RM, angajaţii Comisariatului de poliţie din Cimişlia a reţinut un cetăţean dat în căutare.Bărb
Ieri, 28 octombrie, Poliția Municipiului Bălți a reținut principalul suspect al unui omor săvîrșit două zile mai devreme. Acesta s-a dovedit a fi un prieten de pahar al defunctului, de asemene