Bărbatul, de 33 de ani, a nimerit în vizorul poliției grație unei informații operative și a unui șir de verificări a rețelelor internet, în scop de combatere a acestui fenomen. Colaborator
Suspectul, de 35 de ani, s-a dovedit a fi locuitor al raionul Edineţ. Încă în luna octombrie a anului curent, bărbatul a procurat 2500 timbre de acciz falsificate şi 1 000 capace metalice de la
Cercetările polițienești au stabilit că, bărbatul perfecta acte false solicitanților de a pleca în spațiul UE sub pretextul că aceștia ar fi colaboratori ai publicației pe care o ghidează.
La 14 noiembrie 2012, la Strasbourg, în cadrul unei întrevederi bilaterale, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a discutat cu Directorul General pentru Drepturile Omului și Statului de Drep
La 14 noiembrie 2012, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean a avut o întrevedere bilaterală cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jangland, dedicată aderării oficiale a Repu
La 14 noiembrie 2012, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a participat la lucrările Conferinței de Nivel Înalt a Grupului Pompidou a Consiliului Europei, la care Republica Moldova a aderat
În cadrul vizitei oficiale a ministrului Afacerilor Interne la Strasbourg, la data de 14 noiembrie curent, domnul Recean a avut o întrevedere bilaterală cu domnul Dean Spielmann, Președintele CEDO
Accidentul s-a produs la data de 3 noiembrie, în satul Peciște, raionul Rezina.Conducătorul unui hipomobil, locuitor al aceluiași sat, a tamponat un consătean de al său, chiar în ziua în c
La 14 noiembrie 2012, la Strasbourg, în cadrul şedinţei Ministrului Afacerilor Interne cu Delegaţii UE au fost prezentate evoluţiile la nivel naţional în domeniul afacerilor interne: parcursul
Ministerul Afacerilor Interne vine să facă următoarele precizări. Angajatul Ambasadei României la Chişinău a fost oprit în cadrul operaţiunii Nopţi Albe, demarate de Poliţia Rutieră la 16