Mergi la conţinutul principal

Ministrul Pavel Voicu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Franței, Pascal Le Deunff

Oficialii au discutat despre necesitatea consolidării parteneriatului, prin lansarea unor negocieri în vederea semnării unui acord de cooperare în domeniul afacerilor interne, semnat de cele două ministere. De asemenea, s-a convenit continuarea instruirilor pentru reprezentanții MAI în domenii de interes comun.

 

Supravegherea de stat în domeniul protecției civile și apărării împotriva incendiilor va fi fortificată

Astăzi, în incinta Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ședință de lucru, la care au participat Secretarul de Stat Mariana Grama, Secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii Mihail Lupașcu, reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Poliției și Agenției  de Supraveghere Tehnică. 

Ambasada SUA în Republica Moldova, un partener care va susține MAI în realizarea proiectelor de dezvoltare

 

Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu a avut o întrevedere oficială cu Ambasadorul SUA, E.S. Dereck J. Hogan, în cadrul căreia au fost puse în discuție prioritățile Ministerului pentru următoarea perioadă și acțiunile comune, menite să dezvolte capacitățile instituției și cele ale angajaților.

 

Situația actuală a serviciului de salvatori și pompieri voluntari din localitățile rurale în vizorul Ministerului Afacerilor Interne

Astăzi, 16 ianuarie 2020, la Ministerul Afacerilor Interne a avut loc o ședință de lucru la care au participat Secretarul de stat, Mariana Grama, șeful IGSU, general–maior Mihail Harabagiu, precum și șefii posturilor de pompieri voluntari, reprezentanți ai administrațiilor publice locale, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din teritoriu.

AVIZ

Ca urmare a unor cazuri de rezonanță, cu infracțiuni săvârșite la începutul acestui an, în vederea excluderii unor apariții eronate în sursele mass-media a informațiilor despre acțiunile Poliției, dar și pentru prezentarea situației criminogene din țară, mâine, 10 ianuarie 2020, ora 10.00, în incinta Ministerului Afacerilor Interne (bd. Ștefan cel Mare 75) va avea loc o conferință de presă cu participarea ministrului Pavel Voicu.

 

Abonează-te la