15 ianuarie 2025, Chișinău- Guvernul a aprobat proiectul hotărârii privind Planul care are ca scop întărirea capacității de prevenire și intervenție în situațiile rare de urgență precum accidentele nucleare și radiologice, pentru a asigura un mediu sigur pentru cetățeni și pentru protejarea resurselor naturale.
Acesta este un document necesar care include partea de prevenire, pregătire și răspuns la astfel de riscuri, inclusiv instrumentele care pot fi folosite de populație pentru siguranță și protecție.
Planul de pregătire și răspuns la accidentele nucleare și radiologice este element de noutate în țara noastră. Documentul a durat mai mulți ani pentru elaborare cu scopul de a cuprinde în el toate aspectele și instrumentele necesare pentru ca Republica Moldova și populația să fie pregătite în funcție de riscuri.
De precizat că, la moment nu există riscuri altele decât războiul la hotare, dar este important ca fiecare persoană să știe exact cum să reacționeze și să poată să se protejeze în astfel de situații.
Prin clarificarea responsabilităților autorităților implicate, Planul poate contribui la gestionarea riscurilor în mod eficient și coordonat, asigurând totodată un răspuns rapid și corect în caz de nevoie.