În perioada 24-26 octombrie 2023, Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA), sub egida Centrului de Guvernare a Sectorului de Securitate de la Geneva (DCAF) a desfășurat un curs de perfecționare privind integritatea angajaților MAI, pentru evaluatori și facilitatori din cadrul subdiviziunilor MAI.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului finanțat de Suedia - “Consolidarea guvernării sectorului de securitate în Republica Moldova”.
În cadrul cursului participanții au fost instruiți în procesul de formare a comunităților de învățare, care este specificul instruirii adulților în procesul de dezvoltare/instruire a personalului, elaborarea unui program de instruire, metodele de instruire, conceptul de formator și rolul formatorului.
Scopul primordial al instruirilor este sporirea competențelor profesionale ale funcționarilor publici cu statut special, realizarea activităților de instruire a ofițerilor și altor grupuri profesionale cu competențe similare care vor contribui la consolidarea în cadrul MAI, bazându-se atât pe experiența organizatorilor cât și pe practica internațională în domeniu.
Totodată, facilitatorii au avut posibilitatea să preia rolul de formatori, cu scopul de a transmite sau de a preda strategiile elaborate în contextul integrității angajaților MAI, bazate pe diverse obiective.