Timp de două zile, 30-31 august 2023, CSC „Dinamo” al MAI a fost gazda unui eveniment sportiv, la care au participat 170 de copii refugiați din Ucraina, precum și copii din casele Internat din Republica Moldova.
La eveniment a participat secretarul general adjunct al MAI, Vladislav Cojuhari și reprezentanta UNHCR Moldova, Francesca Bonelli.. Acesta s-a desfășurat prin efortul comun al Ministerului Afacerilor Interne, Agenției ONU pentru Refugiați, Centrul de Caritate pentru Refugiați, Inspectoratul General pentru Migrație, al Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI și face parte din Proiectul “Integrararea copiilor refugiaților din Ucraina prin activități distractive și sportive în societatea polietnică și multiconfesională din Republica Moldova”.
„Vă încurajez să profitați din plin de aceste zile dedicate vouă, dragi copii. Noi pledăm în susținerea unei societăți polietnice și multiconfesionale, unde este loc de respect, prietenie și valori, pe care sportul le promovează și le educă. Vreau, totodată, să mulțumesc partenerilor și colegilor mei pentru efortul depus în organizarea acestui eveniment frumos”, a menționat Vladislav Cojuhari.
În cele două zile, copiii au fost antrenați în diverse competiții și jocuri sportive. Totodată, micuții au avut posibilitatea să facă cunoștință cu patrupezii din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și să admire prestația lor.