Angajaţii Direcţiei antidrog din cadrul Departamentului Poliție al Ministerului Afacerilor Interne în conlucrare cu angajaţii Comisariatului de poliţie din municipiul Bălţi, au reţinut o persoană suspectată de comercializarea marijuanei pe teritoriul municipiului Bălţi.
Acumularea probelor s-a desfășurat timp de două luni, iar reținerea a avut loc în urma unei achiziției de control efectuate de persoane sub acoperire. În cadrul tranzacţiei, bănuitul a încercat să vândă 14 kg de marijuana, în sumă de 600 mii lei.
Forțele de ordine au stabilit că, bărbatul de 38 de ani, nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru comiterea infracţiunilor similare.
În urma percheziţiei efectuate la domiciliul bănuitului, poliţia a depistat peste 10 mii de dolari SUA, bani care ar fi proveniţi din comercializarea marijuanei.
La moment, suspectul este cercetat penal în baza art. 217/1 al 3. lit f) Cod Penal RM „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi, riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.
Oamenii legii au stabilit că drogurile ridicate au fost aduse din raionul Raşcani, unde a fost cultivată de către un complice, identitatea căruia urmează a fi stabilită.
În prezent, poliţia întreprinde acțiuni speciale în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi identificarii tuturor complicilor.
Centrul de presă al DP MAI,
18 decembrie 2012