În scopul asigurării securităţii circulaţiei rutiere, intensificării măsurilor preventiv-profilactice, respectării cu stricteţe a prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere şi prevenirea încălcărilor din partea posesorilor de mijloace de transport, precum şi a scăderii numărului de traumatisme în rândul conducătorilor auto, cultivării unui comportament corect la volan şi a sporirii nivelului de disciplină al tuturor participanţilor la trafic, în perioada 15 – 21 februarie curent, pe întreg teritoriul ţării s-a desfăşurat operaţiunea specială de profilaxie „CENTURA”.
În cadrul acestei operaţiuni, angajaţii forţelor de ordine au efectuat nu doar analiza situaţiei accidentare la nivel de ţară, dar au desemnat zilele şi sectoarele de concentrare a accidentelor de circulaţie, în special pe traseele ce favorizează deplasarea cu viteză excesivă, efectuând multiple controale asupra corespunderii normelor de siguranţă în timpul deplasării, atrăgând o atenţie specială la cuplarea centurii de siguranţă atât a conducătorului auto cât şi a pasagerilor, precum şi lumina conectată pe timp de zi la fază scurtă. De asemenea, s-a atras atenţie intersectării regulamentare a trecerilor pentru pietoni, în special a celor amplasate în nemijlocita apropiere a instituţiilor preşcolare şi preuniversitare, precum şi în locurile de concentrare sporită a populaţiei.
În cadrul operaţiunii au fost înregistrate următoarele încălcări:
• deplasarea fără cuplarea centurii de siguranţă (art. 235 (1) CCRM) – 433 de cazuri, din ele 86 pe teritoriul municipiului Chişinău iar 24 pe teritoriul municipiului Bălţi;
• deplasarea cu viteză excesivă (art. 236 (1,2,3,) CCRM) – 246 cazuri, 84 pe teritoriul municipiul Chişinău, 5 pe teritoriul municipiul Bălţi.
În acest context, reamintim, cuplarea centurii de siguranţă este o condiţie obligatorie atât pentru conducătorul auto, cât şi pentru pasagerii săi, iar în caz de deplasare cu un copil mai mic de 3 ani, este obligatoriu ca acesta să se afle în scaunul specializat cuplat pe bancheta din spate a autovehiculului.
Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, necuplarea centurii de siguranţă, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 400 lei, cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, iar pedeapsa pentru deplasarea cu viteză excesivă este de la 400 lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, până la 1 000 lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.
De la începutul anului curent, pe teritoriul ţării s-au produs 216 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 28 persoane şi traumatizarea altor 319.

22 februarie 2010
Serviciul de presă