Mergi la conţinutul principal

Neatenţia la volan continuă să facă noi victime

Excesul de viteză şi nerespectarea regulilor de circulaţie continuă să facă noi victime pe traseu. Având adrenalina la maximum, unii din şoferi nu mai ţin cont de nici o regulă de circulaţie, astfel producându-se mai multe accidente rutiere. După momentul nenorocirilor în loc să conştientizeze fapta, ei părăsesc locul incidentului, lăsând victima în voia soartei.
La data de 28 februarie curent, în jurul orei 22.35 la Unitatea de gardă a Comisariatului de poliţie Cahul a parvenit o informaţie de la spitalul raional în care se declara despre o persoană internată şi alta decedată care au suferit un accident de circulaţie pe traseul Vulcăneşti-Cahul-Taraclia.
Ieşiţi la faţa locului grupul operativ al CPR Cahul a constatat faptul, că în jurul orei 22.00, victimele, în vârstă de 29 şi 16 ani, locuitori ai satului Moscovei, raionul Cahul se deplasau cu o căruţă trasă de un cal în direcţia oraşului Cahul. La un moment dat aceştea au fost tamponaţi violent de un automobil de model „Opel Astra”, şoferul părăsind locul faptei. Impactul a fost tragic. Bărbatul de 29 de ani a decedat pe loc iar minorul a fost internat la spital cu diagnoza „traumă cranio cerebrală, comoţie cerebrală”.
Cercetând cazul, poliţia a reuşit identificarea şi reţinerea şoferului suspectat de comiterea tragediei, un locuitor al satului Luceşti, raionul Cahul.
O altă nenorocire s-a produs la data de unu martie, ora 1.25 pe traseul Chişinău-Soroca-frontieră cu Ucraina, la intersecţie cu drumul de acces spre satul Cucuruzeni, raionul Orhei.
Un pieton în vârstă de 35 de ani, ce staţiona pe marginea carosabilului a fost lovit de un microbuz de tip „Mercedes” iar şoferul a fugit de la faţa locului. Oamenii care se aflau în preajmă au reacţionat promt la cele întâmplate, sunând la Poliţie şi la Salvare. În urma impactului, victima a fost spitalizată cu diagnoza: traumă cranio-cerebrală, comoţie cerebrală.
Veniţi la faţa locului oamenii legii au declanşat un plan special de acţiuni în identificarea şi reţinerea suspectului.
Astfel, la scurt timp, poliţia a depistat la piaţa agricolă de pe strada Albişoara din capitală maşina deteriorată parţial, ce demonstra implicarea transportului într-un accident. Mai târziu a s-a reuşit identificarea şoferului implicat în accident. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al satului Costeşti, raionul Rîşcani.
Audiat de forţele poliţieneşti, suspectul, de 54 de ani şi-a recunoscut vina, motivând că a părăsit locul accidentului fiindcă s-a speriat.
În ambele cazuri oamenii legii au iniţiat două urmăriri penale în baza art. 264, 266 Cod Penal al RM. Conform legislaţiei în vigoare persoana culpabilă de comiterea unei asemenea fapte riscă ani grei de puşcărie.
Reieşind din gravitatea urmărilor catastrofelor de pe traseele ţării şi apelând la conştiinţa civică a fiecărui cetăţean, poliţia avertizează asupra pericolelor sfidării regulilor de circulaţie rutieră, atenţionând conducătorii auto să conducă cu o deosebită prudenţă şi să-şi onoreze obligaţiile de conducător auto.
Pentru a reduce riscul de producere al unui accident, iată poliţia vine cu următoarele recomandări:
Pentru cei aflaţi la volan:
* Înainte de a pleca la drum, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului!
* Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile concrete de drum, trafic şi meteo!
* Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.
* Evitaţi să consumaţi alcool atunci când ştiţi că veţi urca la volan!
* Înainte de a porni la drum, puneţi-vă centura de siguranţă!

Centrul de presă al MAI
3 martie 2010