Ofiţerii Secţiei nr.1 din cadrul Direcţiei de combatere a crimei organizate a Direcţiei generale servicii operative a DP au reţinut autorii unui şir de tâlhării şi jafuri, semnalate la sfârşitul anului 2010. Gruparea opera pe teritoriul raioanelor Călăraşi şi Ungheni şi a fost documentată de oamenii legii pe parcursul lunilor ianuarie –februarie 2011.
Un bărbat, devenit victima suspecţilor, a fost bătut de aceştia cu pumnii şi picioarele, după care i s-au sustrasa 2400 lei. Incidentul s-a produs la 25 decembrie 2010, în satul Sipoteni, raionul Călăraşi.
La 19 februarie 2011, în aceeaşi localitate, un locuitor al municipiului Chişinău, de asemenea a fost atacat şi deposedat de 5 350 lei.
În ambele cazuri au fost iniţiate cauze penale în temeiul art. 187 Cod Penal al RM „Jaful”.
În cadrul urmăririi penale, conform unui plan special de acţiuni, poliţiştii au stabilit şi reţinut principalii suspecţi, doi tineri, în vârstă de 20 şi respectiv 21 de ani, ambii din satul Sipoteni, raionul Călăraşi.
În prezent se întreprind acţiuni pentru stabilirea tuturor persoanelor ce făceau parte din această grupare şi atragerea lor la răspundere penală.
Ca urmare a cercetărilor de specialitate, s-a stabilit că tipii sunt implicaţi în săvârşirea mai multor infracţiuni. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă până la 12 ani de puşcărie.
Poliţia se adresează tuturor persoanelor care deţin detalii despre implicarea suspecţilor în acţiuni de acest gen să sune la următoarele numere de telefon: 577-218 sau 902.