Mergi la conţinutul principal

Întrevederea viceministrul Afacerilor Interne, Serghei Diaconu la Doha cu Şeful poliţiei din Qatar, Bin Jassim Al Khulaifi

La data de 4 decembrie 2014, viceministrul Afacerilor Interne, Serghei Diaconu a avut o întrevedere în oraşul Doha cu Directorul general al securităţii publice, Şeful poliţiei din statul Qatar, Bin Jassim Al Khulaifi.

În cadrul discuţiilor, părţile au abordat subiecte de interes comun şi au efectuat un schimb amplu de opinii privind consolidarea şi aprofundarea cooperării pe dimensiunile bilaterală şi multilaterală ale dialogului moldo-qatarian.

Dialogul s-a axat pe oportunităţile realizării unui eventual schimb academic şi profesional dintre poliţia ambelor state.

Nu în ultimul rând, s-a propus şi posibilitatea oferirii asistenţei tehnice pentru modernizarea poliţiei Republicii Moldova, dezvoltarea serviciilor excepţionale în asigurarea ordinii publice şi capacitatea de interacţionare eficientă la nevoile societăţii.

În contextul vizitei, autorităţile ambelor părţi au afirmat impulsionarea colaborării şi cooperarea pe segmentul afacerilor interne, precum şi consolidarea unui parteneriat durabil.