La 10 mai 2013, pe teritoriul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI a avut loc sfințirea, urmată de inaugurarea oficială a bisericii „Minunea Arhanghelului Mihail”, construită din donațiile salvatorilor, pompierilor și altor angajați ai MAI.
Ministrul afacerilor interne Dorin Recean a avut următoarea adresare celor prezenți la eveniment:
„Un înțelept a spus că fiecare om cînd trece prin pericol de moarte devine credincios. Rugăciunile ne permit să fim calmi în vremuri tulburi, să avem speranță după loviturile sorții. Zeci de mii de oameni anual nimeresc în situații periculoase în Republica Moldova și în majoritatea cazurilor salvatorii și pompierii intervin.
Noi cu toții sperăm ca intervențiile salvatorilor să fie de succes, viețile să fie salvate, iar persoanele aflate în pericol să se întoarcă în familii. Și de cele mai multe ori anume asta se întîmplă. Uneori însă nici un efort omenesc nu poate salva o soartă pusă la încercare.
Salvatorul, care a făcut tot ce i-a stat în putere omenește, care s-a zbătut în lupta cu focul și stihia, dar a pierdut în această luptă, are reflexii și remușcări pentru că așa este omul. Oare am făcut totul corect? Oare aș fi putut face mai mult?
Numai Dumnezeu poate răspunde la aceste întrebări și doar o rugăciune poate împăca un om în asemenea situație. Este normal ca salvatorii și pompierii care își trăiesc slujba la limită, în risc și acțiune să aibă un loc de retragere, un loc de meditație, un loc în care să se detașeze de grijile lumești și să caute împăcarea.
Este îmbucurător că această biserică a fost ridicată din donațiile salvatorilor, pompierilor și ai altor angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Bărbații și femeile care lucrează în sistemul afacerilor interne sunt cel mai des în prima linie a luptei pentru viețile și sănătatea cetățenilor. Carabinierii, polițiștii de frontieră, polițiștii, salvatorii și pompierii sunt cei cărora poporul le-a încredințat dreptul de intervenție în caz de pericol. Este o responsabilitate enormă. Este o misiune sfîntă - misiunea de a salva viețile în pericol.
Este o misiune care stă pe umerii noștri și fiecare din noi, de la funcționar la inspector, de la salvator la lucrător operativ trebuie să simțim această greutate a responsabilității de fiecare dată cînd luăm o decizie. De fiecare dată trebuie să facem tot ce este în puterile omenești pentru a fi pregătiți – tehnic, fizic, sufletește – pentru misiunea noastră.
Biserica este locul care adună comunitatea, este locul în care oamenii se deschid, se roagă, se iartă unii pe alții și devin mai buni. Vreau să fim mai buni unii cu alții, dar și mai buni în ceea ce facem.
Îi mulțumesc Înalt Preasfinției Sale pentru că a binevoit să sfințească acest lăcaș, să fie într-un ceas bun,
Hristos a înviat!”
Galerie foto de la eveniment.