Skip to main content

Doi angajați ai INSP reţinuţi în urma unui denunţ la linia anticorupţie a MAI

În urma denunțului unui cetățean la linia anticorupție a MAI, ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, cu suportul SPIA, au reținut doi funcționari publici cu statut special din cadrul INSP, bănuiți de corupere pasivă.

Potrivit materialelor cauzei, acum câteva zile, șoferul a fost stopat de către doi polițiști de patrulare, care în urma verificării alcoolemiei au constatat că șoferul s-ar fi aflat la volan în stare de ebrietate. Astfel, pentru a nu înregistra cazul în conformitate cu prevederile legale, bănuiții au pretins și primit 6 000 de lei.

În rezultatul perchezițiilor efectuate în automobilul de serviciu al INSP, au fost ridicate mijloace bănești în sumă de 6000 de lei, anterior, transmiși sub controlul ofițerilor CNA. Totodată, au fost depistate și alte sume de bani și anume 6500 de lei și 620 de euro, un dispozitiv alcooloscopic, registre de evidență, telefoane mobile.

Cei doi polițiști au fost reținuți pentru 72 ore, conform prevederilor art. 166 CPP al Republicii Moldova.

În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău.