Skip to main content

La startul anului universitar 2023-2024

Astăzi, 1 septembrie 2023, Academia „Ştefan cel Mare” a marcat două evenimente importante, dintre care, începerea anului universitar şi celebrarea a XXXIII de ani de la fondarea instituţiei.

 

La eveniment au fost prezenţi: ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, secretarul de stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, conducerea şi personalul profesoral-didactic al instituţiei, veteranii şi pensionarii MAI, cât și rudele celor admişi în primul an de studii la Academia „Ştefan cel Mare”.


În mesajul său, ministrul Adrian Efros a menţionat: „Îmi exprim admirația către Dumneavoastră dragi studenți și masteranzi, că aveți curajul să optați în perspectivă, pentru o meserie de risc, dar care onorează pe oricine îmbracă uniforma și are dorința de a servi Patria. Vă felicit că ați ales această cale și vă urez tuturor un an universitar plin de prosperitate realizări, împliniri și multe succese”.


Totodată, în contextul aniversării a XXXII de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova şi sărbătorii naţionale „Limba Noastră”, precum şi celebrării a XXXIII de ani de la fondarea Academiei „Ştefan cel Mare”, în semn recunoștință pentru exercitarea conștiincioasă a atribuțiilor funcționale, contribuția substanțială în procesul de instruire a noilor generații de funcționari publici cu statut special, mai mulţi angajaţi au fost menţionaţi cu distincţii, diplome, cadouri de preţ, dar şi grade speciale înainte de termen.


 Evenimentul a continuat cu o lecţie educativ-patriotică desfăşurată pentru stundenţii anului I, de către veteranii instituţiei, participanţi la războiul pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova din anul 1992.