Stimați cetățeni ai Republicii Moldova, cei care sunteți în țară sau peste hotare, la datorie sau alături de cei apropiați, din numele marii familii a Ministerului Afacerilor Interne, vă dorim ca Sfintele Sărbători Pascale să vă adune cu toate gândurile bune alături de cei dragi.
Să aveți lumina veșnic vie în inimile dumneavoastră, iar dragostea de oameni să vă motiveze la fapte frumoase.
Colegilor noștri, care sunt astăzi la muncă, le mulțumim pentru devotament, sacrificiu și profesionalism. Datorită vouă, oamenii se pot bucura de sărbători în liniște și siguranță.
Să fim cu toții MAI buni, MAI înțelepți, MAI uniți, MAI iubitori de pace. Nu doar de sărbători, dar în fiecare zi.
Hristos a înviat!