Skip to main content

Ambasada SUA va continua să sprijine acțiunile de reformare și modernizare a MAI

Astăzi, 16 septembrie, ministrul Alexandru Jizdan a avut o întrevedere oficială cu directorul Secției justiție penală și aplicarea legii a Departamentului de Stat al Ambasadei SUA în RM, Donald Carroll și Consultantul Superior pentru Afaceri Poliţieneşti, Edward Cronin.

 

În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte ce țin de viitoarele colaborări pe segmentul dezvoltării Poliției comunitare și anticorupție cât și despre asistența Ambasadei SUA în domeniul afacerilor interne, în vederea realizării unor obiective care vor aduce beneficii societății și cetățenilor.

 

Astfel, Donald Carroll a reiterat despre nivelul înalt de cooperare pe care îl are Ministerul Afacerilor Interne cu Ambasada SUA și despre importanța aspirațiilor europene de care dă dovadă MAI pe parcursul perioadei de reformare și modernizare.

 

În acest context, ministrul Alexandru Jizdan a menționat în cadrul acestei întrevederi despre parteneriatul durabil pe care MAI îl are cu Ambasada și sprijinul oferit de către Guvernul SUA domeniului polițienesc, în diferite proiecte și schimburi de experiență care au adus în timp rezultate remarcabile.

 

Ambele părți au convenit asupra continuării colaborărilor pe viitor, iar oficialii Ambasadei SUA au reiterat despre dorința de a oferi suport în dezvoltarea Poliției comunitare și implicarea unor organizații nonguvernamentale în acest proces.