Skip to main content

Inspectoratul General al Poliției a primit generatoare pentru asigurarea securității energetice a sectoarelor de poliție

Provocările legate de criza regională impun necesitatea de adaptare a infrastructurii subdiviziunilor MAI la diverse situații imprevizibile, inclusiv deconectarea de la energia electrică.

Cooperarea dintre Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și partenerii internaționali continuă să dea roade. Astfel, în urma negocierilor, Inspectoratul General al Poliției a primit 70 de generatoare, cu o putere de 5kVa, achiziționate cu suportul financiar al Guvernului Republicii Federale Germaniei.


Generatoarele vor fi repartizate în toate subdiviziunile teritoriale și în sectoarele de poliție de importanță strategică majoră. Acestea vor fi utilizate pentru a asigura funcționalitatea sectoarelor de poliție, în caz de deconectare totală de la energia electrică. Valoarea donației este de peste 67 mii euro.

Menționăm că Ministerul Afacerilor Interne continuă să dezvolte cât mai multe proiecte de investiție, pentru asigurarea funcționalității și îmbunătățirea activității structurilor MAI.