Skip to main content

Ședința comună a șefilor de arme din Republica Moldova și România

Ieri, 3 februarie, a avut loc ședința comună a șefilor de arme din Republica Moldova și România. 


Ședința a avut loc ca urmare a discuției dintre Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, cu omologul său din România, domnul Lucian-Nicolae Bode, precum și a vizitei de lucru în România a Secretarului General al MAI, Serghei Diaconu, unde a avut o întrevedere cu omologul său, Aurelian Păduraru.


Subiectele abordate în cadrul întrevederii au fost schimbul de informații și eficientizarea interoperabilității între entitățile din subordinea MAI ale RM și RO, modalități de gestionare a pandemiei COVID-19 sub aspectul siguranței naționale și securizării frontierelor, posibilități de consolidare a cooperării prin continuarea dezvoltării proiectelor bilaterale, managementul resurselor umane și preluarea experienței României în crearea sistemului de avertizare al populației. 


În contextul primului subiect, Șeful Adjunct al IGP, Alexandru Bejan, a menționat necesitatea de a eficientiza schimbul de informații, prin acceptarea unor protocoale ce țin de protecția datelor cu caracter personal. De asemenea, a fost exprimată dorința de a fortifica eforturile în depistarea infracțiunilor comise de către cetățenii ambelor părți pe teritoriul ambelor state.


„Cooperarea polițienească cu colegii din Republica Moldova este foarte bună. Împreună am reușit să obținem rezultate deosebite pe mai multe linii. Aș vrea să facem analize comune pe provocări și împreună să găsim soluții. Sprijinul din partea noastră va fi total și necondiționat”, a menționat Benone Marian Matei, Inspector general al Poliției Române.


La rândul său, Șeful IGPF, Rosian Vasiloi, a mulțumit colegilor din Poliția de Frontieră Română pentru cooperare. Domnul Vasiloi a încurajat colegii atât din Moldova, cât și din România să folosească la maxim capacitățile Centrului bilateral de la Galați, care oferă o oportunitate bună de schimb operativ de informații. 


„Noi vom continua să dezvoltăm capabilitățile noastre pe interior pe domeniul gestionării frontierei de stat. Suntem parteneri de încredere și vom concentra toate forțele în beneficiul cetățenilor noștri, indiferent de pe care mal al Prutului sunt”, a menționat Șeful IGPF, Rosian Vasiloi.


„Într-adevăr avem o cooperare bună, pe mai multe paliere. Principala amenințare la frontiera comună rămâne contrabanda de țigări și produse din tutun. Realizăm lunar misiuni comune de patrulare pe râul Prut, precum și patrulări mixte la frontiera de uscat. Vom încerca pe viitor să perfecționăm toate mecanismele, astfel încât să asigurăm o stare de normalitate la frontieră”, a menționat Liviu Bute, Inspector general al Poliției de Frontieră Române. 


Ștefan Pavlov, Șeful IGC, a adresat un mesaj de recunoștință pentru aportul oferit de Jandarmeria Română în vederea susținerii carabinierilor din Moldova de-a lungul anilor, fapt care a contribuit la modernizarea și profesionalizarea acestora. 


„Schimbul de informații și eficientizarea interoperabilității este demonstrată prin proiectele de asistență externă, unde am reușit împreună cu colegii din Inspectoratul Județean de Jandarmerie Iași să elaborăm un ghid de bune practici, unde împreună am găsit modalitatea de a îmbina două legislații, astfel încât să intervenim în caz de necesitate. Suntem interesați de consilierea strategică a Jandarmeriei Române, deoarece practica și experiența pe care ați acumulat-o este foarte importantă în vederea fortificării și dezvoltării capabilităților IGC”, a menționat Ștefan Pavlov, Șeful IGC.


„Suntem de acord să consolidăm toate cooperările pe care le-am avut și să continuăm dezvoltarea proiectelor începute. Vrem să găsim noi oportunități și să identificăm noi soluții pentru modalități în care am putea să ne aducem aportul la consolidarea relațiilor și la modul în care instituțiile noastre își desfășoară activitatea. Noi vom oferi tot sprijinul și vom împărtăși experiența noastră”, a menționat Alin Ionel Mastan, Inspector general al Jandarmeriei Române.


Alexandru Oprea, Șeful IGSU, a remarcat colaborarea fructuoasă dintre subdiviziunea pe care o conduce și IGSU din România, care a inclus și misiuni internaționale, precum lichidarea incendiilor din Grecia, în care Republica Moldova și România au participat într-o echipă comună. 


„Sunt sigur că acest nivel de cooperare urmează a fi consolidat și dezvoltat și mai mult. Vom continua să realizăm activități împreună, din urma cărora să aibă de beneficiat cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului. Am rugămintea să ne sprijiniți în preluarea experienței României în ceea ce privește crearea sistemelor de avertizare și înștiințare a populației. Puteți conta pe cooperarea de partea noastră, inclusiv la activități cotidiene”, a menționat Alexandru Oprea, Șeful IGSU.


„Avem în desfășurare 4 proiecte comune, care acoperă toate localitățile de pe toată lungimea graniței dintre cele două state. Ca proiect viitor, avem planificat SMURD-3. Sunt convins că, așa cum am colaborat permanent cu inspectoratul din Republica Moldova, așa vom colabora și pe viitor. Activitatea noastră se desfășoară prin exerciții de pregătire și misiuni reale, iar în 2021 s-au desfășurat 3 exerciții în care am demonstrat că suntem complementari și că putem lucra foarte bine împreună”, a menționat Dan Paul Iamandi, Inspector General al Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România.


Pe parcursul activității, Biroul Migrație și Azil a avut un sistem de bune practici cu Inspectoratul General pentru Imigrări din România, ofițerii din cadrul IGI oferind un set de instruiri pentru angajații BMA pe proceduri de îndepărtare, combatere a șederii ilegale, acordare a protecției internaționale și integrarea străinilor.


„La moment BMA este în proces de reorganizare instituțională, iar IGI este un model de structură cu potențial înalt. În perioada următoare, ne dorim să încheiem un acord de cooperare care să ne permită preluarea de bune practici, care țin de depistarea străinilor cu ședere ilegală, documentarea străinilor și pe alte aspecte ce țin de migrația legală. De asemenea, dorim să implementăm digitalizarea proceselor migraționale”, a menționat Vadim Popovici, șef adjunct interimar al Biroului Migrație și Azil.


„IGI a asigurat transferul de expertiză și de bune practici din domeniul său de responsabilitate, scopul fiind eficientizarea și dezvoltarea politicilor de migrație și azil din Republica Moldova, evaluarea legislației naționale a statului vecin și transmiterea de recomandări. În speranța unei bune colaborări și în viitor între structurile noastre, ne exprimăm disponibilitatea și dorința de a realiza orice schimb de expertiză cu structura dvs.”, a menționat Cristian Stoica, Inspector general adjunct al Inspectoratului General pentru Imigrări.


În ceea ce ține de gestionarea pandemiei COVID-19, Poliția și-a exprimat îngrijorarea față de reticența manifestată de unii cetățeni și agenți economici în respectarea restricțiilor impuse. În acest context, șeful adjunct al IGP a solicitat tactici și abordări de convingere în înțelegerea de către cetățeni a riscurilor la care se supun, utilizate de colegii de peste Prut. 


„Cu un cadru legislativ suficient, cu prezență în stradă și activități zilnice, am reușit să gestionăm într-o manieră relativ inspirată problema. O să solicit o analiză și vom transmite toate elementele de bune practici. Este foarte important să nu facem presiuni extreme și să echilibrăm emoțional pe cât posibil”, a menționat Inspectorul general al Poliției Române.


În cadrul subiectului trei, șeful adjunct al IGP și-a exprimat dorința de a continua colaborarea pe proiecte ce țin de infrastructură și tehnica utilizată, în special pentru implementarea unor directive europene de protecție a mediului, prin emisia 0 a substanțelor poluante de către vehiculele Poliției și interconectarea prin sisteme informaționale ce țin de bazele de date cu amprente digitale, balistice și dezvoltarea domeniului ADN. 


Toți șefii de armă s-au arătat interesați de instruiri pe domenii mai punctate, precum gestionarea apelurilor de urgență (formarea capabilităților pentru dispecerii poliției de utilizare a bazelor de date disponibile, aplicării tacticilor de localizare), dezvoltarea serviciului de patrulare (dezvoltarea capacităților de comunicare în situații de criză), pregătirea cadrelor de ofițeri în cadrul Academiei Ministerului de Interne de la București, și dezvoltarea unor mecanisme de schimb de experiență a studenților în instituțiile de învățământ în RM și RO. 


În ceea ce ține de implementarea sistemului de avertizare al populației, după modelul RO-Alert, Șeful IGSU a menționat că în prezent, Republica Moldova dispune de un sistem învechit, care nu corespunde standardelor moderne și scopurilor actuale. Sugestia Inspectorului General al IGSU din România a fost să se poarte discuții cu autoritatea națională responsabilă de comunicații și cu operatorii de telefonie mobilă, pentru că implementarea acestui sistem presupune implicarea a mai mulți actori.


Pe final, în prezentarea sa, Directorul general al Direcției Generale Management Operațional al MAI RO, Ștefan Săvulescu, a menționat că înțelege nevoia de sprijin pe zona de analiză strategică. În următoarele luni, MAI RO urmează să publice un manual de analiză strategică, pe care îl vor împărtăși cu MAI RM. 


Săptămâna viitoare, în cadrul ședinței comune a Guvernelor RM și RO, se va semna declarația comună privind cooperarea în domeniul afacerilor interne de către Ana Revenco, Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Lucian-Nicolae Bode, Ministrul Afacerilor Interne din România.