Skip to main content

Angajații MAI vor fi instruiți în formarea managerială de nivel superior

 

Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Ianuș Erhan, a participat la începerea cursului de formare managerială de nivel superior, organizat pentru angajații din toate subdiviziunile MAI. Instruirile vor derula pe parcursul a două săptămâni în cadrul Centrului Republican de Instruire al Inspectoratului General al Situațiilor de Urgență, orașul Chișinău.
Începând de astăzi, 30 septembrie curent,  40 de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt implicați în cursul de dezvoltare profesională privind cunoștințele teoretice și abilitățile necesare exercitării funcțiilor de conducere în cadrul autorităților administrative și instituțiilor din subordinea MAI. 
Cu un cuvânt de salut a venit Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Ianuș Erhan. Care a transmis succese, concentrare asupra planului de studiu și implicare maximă din partea participanților în consolidarea capacităților manageriale, iar ulterior aplicarea acestora în activitatea din domeniul de referință a fiecăruia.
Instruirile cuprind cinci module absolut necesare în exercitarea atribuțiilor funcționale, fiind orientate spre pregătirea și perfecționarea pe partea teoretică, dedicate în special pe anumite domenii-cheie: management, comunicare, coeziunea echipei, leadership. 
Un prim modul este axat atât pe managementul fluxului informațional, cât și pe analiza, evaluarea riscului, gestionarea sistemelor  informaționale automatizate a situațiilor naturale și de criză inclusiv. În acest sens, se va relata bunele practici europene și internaționale referitor la  metodele și tehnicile aplicate în cadrul procesului managerial.
Un alt subiect indispensabil va fi prezentat ca parte inerentă a activității și anume persuasiunea comunicării și stimularea componentelor ce ține de formarea opiniei publice. De menționat este faptul că aspectele unei comunicări interne este la fel de importantă ca și cea externă. 
De asemenea, participanții vor discuta despre integritatea instituțională și profesională, măsurile de prevenire și combatere a corupției, instrumentele utile în lucru cu echipa, funcțiile unui lider și motivarea subalternilor în asumarea și luarea anumitor decizii. Până la finalul cursului vor fi livrate noi experiențe și aptitudini, vor fi stimulate nivelurile de performanță și metode de consolidare a echipei.