Skip to main content

Platforma de comunicare cu societatea civilă

În vederea asigurării unui dialog continuu, incluziv și participativ dintre Ministerul Afacerilor Interne și organizațiile societății civile, Ministerul vine cu o abordare nouă privind comunicarea cu reprezentanții organizațiilor societății civile, prin consolidarea cadrului de participare la elaborarea și monitorizarea implementării politicilor publice din domeniul de competență al Ministerului, precum și la evaluarea activității acestuia.

În această ordine de idei, instituția lansează un prim apel către societatea civilă, prin organizarea unei platforme de comunicare în cadrul căreia vor fi discutate principalele obiective de dezvoltare și realizări înregistrate în procesul operaționalizării Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii, precum și în implementarea conceptului de Poliție Comunitară și Strategiei de reformare a Trupelor de Carabinieri, și nu în ultimul rând premisele care stau la bază creării Centrului de recrutare și evaluarea al Ministerului Afacerilor Interne și rezultatele scontate.

Este de menționat, că subiectele propuse pentru discuții au fost propuse de reprezentanții societății civile, care au participat în cadrul consultărilor publice pe marginea Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020 pe domeniile de activitate a Ministerului.

Platforma de comunicare va fi organizată la data de 6 septembrie 2019, ora 09.00, în Sala mică a Colegiului etajul 3.