Skip to main content

Poliția a reţinut trei consumatori de droguri aceștia fiind suspectaţi și de răpirea unei persoane şi estorcare de bani

 Suspecţii, în vîrstă de 20, 24 şi 26 de ani, domiciliaţi în municipiul Chişinău  au fost încătușați la doar cîteva ore după săvârșirea infracțiunii.

 La data de 17 noiembrie  curent, la ora 02 : 30,  în adresa Direcţiei antidrog  a Departamentului Poliție Ministerul Afacerilor Interne, a parvenit o informaţie operativă precum că, un grup de persoane a răpit un tânăr din faţa  unui bloc locativ din sectorul Buiucani al capitalei.
 
Grație unui șir de acțiuni speciale de investigație, polițiștii au stabilit că, de facto, suspecții erau prieteni cu victima. La data de 17 noiembrie, cei trei și-ar fi răpit amicul, transportându-l cu o maşină de model Peugeout 406, în Codrii din apropierea satului Căpriana ( Străşeni). Aici, victima a fost maltratată fizic și moral, amenințată că va fi spânzurată cu funia de un copac în caz dacă nu va achita suma de 1500 de euro.
La doar câteva ore, victima a fost eliberată, iar suspecții – reținuți de poliție în momentul în care primeau suma estorcată.
Oamenii legii au stabilit că, anterior, cei trei au plasat niște bunuri în garajul tânărului, iar acuma, obiectele nu mai sunt, locul aflării acestora urmând a fi stabilit. Audiați de poliție, suspecții au recunoscut că, estorcau banii în schimbul bunurilor pierdute.
 
 De menționat: în momentul reţinerii suspecții se aflau în stare de ebrietate narcotică, fiind ulterior conduși la Dispensarul Narcologic, pentru stabilirea gradului de ebrietate.
 În urma percheziţionării automobilului cu care s-au deplasat suspecții, forţele de ordine au depistat  funia folosită la amenințări. Totodată,  în cadrul percheziţiei corporale asupra unuia dintre suspecţi au fost depistate aproximativ 2 gr de marijuana. Drogurile au fost transmise specialiștilor, pentru efectuarea expertizei.
 
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, în baza art. 164 al. 1 Cod Penal al RM “Răpirea unei persoane”, acumulându-se probe pentru atragerea la răspundere  a suspecților pentru consum și păstrare de droguri și estorcare de bani.
 
Centrul de presă DP MAI
20 noiembrie 2012