Skip to main content

Întâlnirea absolvenților Academiei Naţionale de Poliţie “Ştefan cel Mare”

La 16 decembrie 2015 în incinta Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a avut loc tradiţionala întâlnire a absolvenţilor promoţiei nr.1 (1991-1995), care au consemnat 20 ani de la absolvirea instituţiei.

 

La reuniunea absolvenţilor primei promoţii a Academiei Naţionale de Poliţie “Ştefan cel Mare” a participat ministrul afacerilor interne, dr. habilitat Oleg Balan. Ministrul de interne a menţionat că prima promoţie a Academiei „Ştefan cel Mare” este primul produs al instituției şi reprezintă un experiment de succes al procesului de instruire, a felicitat absolvenții cu ocazia Aniversării de 25 ani de la formarea  Poliţiei naţionale, urându-le succes absolvenţilor în domeniile de activitate.

 

Revenind la Alma Mater, discipolii au avut ocazia să-şi revadă colegii şi profesorii. Cu această ocazie, rectorul Academiei Simion Carp a înmânat absolvenților diplome de onoare pentru aportul adus în educarea tinerei generaţii, contribuţia personală la menţinerea ordinii publice şi prevenirea criminalităţii.

 

Partea festivă şi discuţiile s-au desfăşurat într-o atmosferă familială, iar imaginile din anii de studenție le-au oferit momente de nostalgie. Absolvenţii au avut parte de o excursie în blocul administrativ, Muzeul Academiei cu galeria absolvenţilor, sălile de curs, laboratoarele, biblioteca, sala de sport, poligoanele de instruire practică.

 

Mulţi dintre copiii absolvenţilor de acum 20 ani sunt astăzi studenţi ai Academiei „Ştefan cel Mare” şi continuă dinastiile de ofiţeri ai Poliţiei.