Skip to main content

Două cazuri de transportare ilegală, elucidate de poliţiştii din Bălţi

Recent, în baza unei informații operative, angajații Direcției investigare a fraudelor din cadrul Departamentului de poliție al Ministerului Afacerilor Interne au depistat două cazuri de transportare ilegală a mărfii. În primul caz, şoferul automobilului de marcă „MMZ-554”, locuitor al satului Sofia, Drochia, în vârstă de 54 de ani, a fost stopat pe traseul Sângerei-Bălţi, la intrarea în mun. Bălţi.

În momentul percheziției s-a stabilit că acesta transporta ilegal soluţie organică concentrată, în stare lichidă, pentru culturile agricole, în cantitate totală de 5 mii litri. Suspectul nu a putut prezenta niciun act de provenienţă a mărfii, costul total al căreea a fost estimat la 180 mii de lei.

Un alt caz a fost înregistrat de angajații aceleeași subdiviziuni, la stoparea unui automobil de model ”Mercedes-Viano” pe traseul Bălţi-Edineţ, în aproprierea satului Corlăteni, Râşcani. Şoferul, în vârstă de 37 de ani, transporta ilegal 179 de cutii cu sprey-uri otravitoare pentru insecte, în total 4.292 de bucăţi. La solicitarea polițiștilor, aceasta nu a putut prezenta niciun act de provenienţă a mărfii, costul căreea se ridică la peste 64 mii lei.

În ambele cazuri marfa a fost confiscată iar suspecţii vor fi traşi la răspundere penală în baza art. 265 Cod Contravenţional al Republicii Moldova. Pentru „Achiziţionarea, păstrarea, transportul spre comercializare şi comercializarea ilegală a valorilor materiale” legislația prevede o pedeapsă cu amendă de până la 3 mii de lei.

Centrul de presă al DP MAI,
04 iunie 2012