Skip to main content

Suspect de trafic de copii reţinut la Moscova

La sfârşitul anului 2011, de către angajaţii organelor de drept din Federaţia Rusă a fost renuţut un moldovean. Bărbatul, de 28 de ani, originar din Floreşti era dat în căutare de către organele de drept din Moldova, fiind bănuit de trafic de persoane. Acesta a fost extradat zilele trecute organelor de urmărire penală.

În luna august 2008, ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Departamentului de poliţie al Ministerului Afacerilor Interne au intrat în posesia unei informaţii precum că, suspectul a traficat două minore în Federaţia Rusă. Fetele, originare din Floreşti, trebuiau să ajunga la un lucru bine plătit în oraşul Moscova, în calitate de vânzătoare. Pentru acest serviciu, suspectul le-a promis un salariu de 1000 de dolari pe lună. Ajunse acolo, victimele au fost obligate să presteze servicii sexuale.

În prezent, organizatorul este cercetată în baza art. 206 al 1 CP al RM . Dacă va fi găsit vinovat de „Trafic de copii” acesta riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 la 12 ani.

Centrul de presă al DP MAI,
8 mai 2012