Skip to main content

A traficat peste 30 de persoane

Angajaţii Secţiei pentru Combaterea Traficului de Persoane, din cadrul Comisariatului de poliţie Bălţi, au reţinut o femeie, în vârstă de 53 de ani, bănuită de trafic de fiinţe umane şi proxenetism a tinerelor moldovence. Tinerele erau racolate pentru a practica prostituția, în statele Uniunii Europene.
În baza unei informaţii operative, oamenii legii au reţinut autobuzul de pe ruta Bălţi-Odesa, iar printre pasageri, ofiţerii de poliţie au identificat două potenţiale victime. Fetele, în vârstă de de 19 şi, respectiv 20 de ani, fac parte din familii social-vulnerabile. Acestea urmau să ajungă în Cipru.
Totodata, investigaţiile poliţiştilor au scos la iveală şi faptul că, pe parcursul anilor 2004-2009, suspecta a racolat 30 de tinere. Fetele în vârstă de până la 28 de ani, au ajuns la muncă în Cipru, Turcia şi Emiratele Arabe Unite. Deasemenea, ancheta a mai stabilit că tot în această perioadă, proxeneta a traficat şi două minore, la fel, pentru prestarea serviciilor sexuale, în cluburi de noapte din UE. Pentru o moldoveancă traficată, suspecta primea o sumă de bani, de la 1.000 la 2.000 de dolari.
Cercetările continuă în vederea identificării și stabilirii tuturor circumstanțelor, membrilor și victimelor acestui caz.
În prezent, moldoveanca suspectă este cercetată în baza art. 165 al. 2 „Traficul de fiinţe umane”. Dacă va fi găsită vinovată aceasta risccă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani.

Centru de presă al DP MAI,
18 ianuarie 2012