Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Departamentului de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au dat peste cap o afacere de zeci de mii de euro a unei tinere din raionul Ialoveni, aceasta încercând să traficheze fete pentru Emiratele Arabe Unite.
Recent, la adresa CCTP DP MAI, a parvenit o informație operativă potrivit căreia, pe teritoriul țării își desfășoară activitatea ilegală o tînără, de 24 de ani, care, a racolat alte 2 tinere, originare din raionul Hâncești, intenționând să le vândă unui grup criminal din orașul Dubai. La rândul său, grupul urma să le exploateze sexual întrun club de noapte.
Ca rezultat al investigațiilor operative, ofițerii CCTP DP MAI au încătușat suspecta în momentul în care aceasta conducea la Aeroportul Internațional Chișinău una dintre surori, de 18 ani.
Potrivit cercetărilor polițienești, gemenele provin dintr-o familie social- vulnerabilă, ele fiind racolate în capitală, de unde, pe rând, urmau a fi transportate în Dubai. Oamenii legii au stabilit că fetele activau în calitate de chelnerițe la o cafenea din localitatea de baștină, iar suspecta le-a propus același serviciu, doar că mai bine plătit în străinătate.
Venitul suspectei urma să fie maximal - circa 20 mii de euro pentru o fată, reieșind din faptul că acestea erau virgine (acest fapt fiind solicitat de către țara de destinație).
În prezent, suspecta este cercetată penal în baza art. 220 Cod Penal al RM. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni, riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 7 ani.
Ofițerii CCTP DP MAI atenționează toți cetățenii, îndeosebi tinerele, să nu cadă plasă propunerelor avantajoase parvenite de la persoane străine, acest fapt le poate pune în pericol atât sănătatea, cât și viața.
Centrul de presă DP MAI
2 iunie 2011