Skip to main content

Deflagraţia a deteriorat parţial geamurile şi automobilul de model „Dacia Sandero” al proprietarului casei de locuit din strada Belinschi, sectorul Buiucani al capitalei.
Astăzi, 8 septembrie 2010, la ora 06.40 la numărul specializat „902” a parvenit o informaţie telefonică, potrivit căreia în curtea unei case private din sectorul Buiucani s-a produs o deflagraţie. Imediat la faţa locului s-a deplasat grupul operativ al Comisariatului general de poliţie din capitală, al Comisariatului de poliţie din sectorul Buiucani şi angajaţii serviciului Bombtehnic al Ministerului Afacerilor Interne.
Forţele de ordine au încercuit zona pentru cercetări de specialitate. Ca rezultat, geniştii au stabilit că, explozibilul a fost plasat între gardul casei şi maşina parcată în curte. Potrivit cercetărilor preliminare, obiectul a fost confecţionat artizanal, fără corp (ambalaj), compoziţia acestuia urmând a fi stabilită în cadrul examinărilor suplimentare tehnico-criminalistice.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.287 Cod Penal al RM “Huliganism”.
Incidentul este cercetat de poliţie în vedera stabilirii tuturor circumstanţelor şi identificării persoanelor implicate.
Centrul de presă
8 septembrie 2010