Tragedia s-a produs ieri, 9 august, în jurul orei 11.30, pe traseul Cobani-Glodeni, în apropierea satului Cobani.
Un locuitor al satului Branişte, în vârstă de 32 de ani, conducând o motocicletă de model „MINSK” fără numere de înmatriculare a ieşit la depăşirea unui camion de model „Camaz” ce se deplasa regulamentar. Consecinţele au fost grave- motociclistul a pierdut echilibrul şi a nimerit sub roţile Camaz-ului, unde în urma traumelor primite a murit pe loc.
Actualmente forţele de ordine cercetează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea unei decizii conform legislaţiei.
De la începutul anului curent, pe traseele ţării s-au produs 1532 accidente rutiere, soldate cu 193 persoane decedate şi alte 1969 traumatizate, din numărul total, 10 la sută au avut loc din vina motocicliştilor.
Reiterăm, în perioada 10-20 august 2010, pe întreg teritoriul ţării se va desfăşura operaţiunea specială „Motociclistul”.
Prin urmare, pentru motociclişti, recomandările sunt următoarele:
- Dacă sunteţi în stadiul de a învăţa să conduceţi o motocicletă e bine să exersaţi într-un mediu liniştit, până când veţi simţi că deţineţi cu adevărat controlul asupra motocicletei. Învăţaţi cum să opriţi şi să porniţi cu uşurinţă şi fără probleme. Este important să ştiţi de cît timp aveţi nevoie pentru a opri în siguranţă, acesta nu se compară cu oprirea unei maşini obişnuite.
- Dacă ieşiţi pentru prima dată cu motocicleta în trafic ar trebui să alegeţi un moment al zilei când nu este aglomerat.
- Niciodată să nu deveniţi mai agresivi în apropierea unei maşini, cu atât mai mult a unui şofer de camion. Aceste vehicule vor câştiga întotdeauna într-o situaţie periculoasă. E şi normal, sunt mai mari, mai grele si cu o putere mai mare. Dacă cineva vă provoacă, îl puteţi atenţiona cu farurile de câteva ori şi dacă nu încetează, cel mai bine este să schimbaţi banda sau să vă daţi la o parte şi sa-i lăsaţi cale liberă.
- Foloseşte întotdeauna semnalul de avertizare la schimbarea benzii, iar dacă duci cu tine încă un pasager, poţi folosi chiar mâna pentru a semnaliza schimbarea direcţiei de mers, ca o măsură de siguranţă. Nu contează că ceilalţi participanţi la trafic nu o fac.
- O dată ce aţi devenit un motociclist experimentat, atunci când conduceţi motorul pe străzile oraşului, întotdeauna lăsaţi spaţiu pentru greşelile altora. Rămâneţi permanent conştienţi şi în alertă în cazul în care va trebui să lăsaţi motocicleta la pământ. Dacă aveţi probleme şi nu aveţi deloc timp să îndreptaţi situaţia, alegeţi un loc unde şi cum să proiectaţi motocicleta pentru a fi comod pentru voi. Dacă nu găsiţi o soluţie potrivită atunci lăsaţi motorul să cadă la pământ, permiţându-i să se deplaseze astfel încât să nu rămână între picioarele voastre, mai ales la viteza redusă. În acest mod veţi fi mult mai puţin târâţi pe sol decât dacă a-ţi lăsa motocicleta să vă tragă după ea.
- Motocicliştii începători nu ar trebui să ducă pasageri. Acest lucru se va putea face după un anumit timp, după ce vor acumula experienţă, deoarece mişcările pasagerului pot cauza situaţii în care conducătorul poate pierde controlul, mai ales la viteza redusă.
- Conducătorilor auto, le reamintim de a se uita în oglinzi înainte de a schimba benzile, a întoarce maşina sau a frâna brusc. În orice moment un motociclist se poate afla chiar lângă dvs.
- E foarte important să ştiţi: Asigură-te că motocicleta este în stare tehnică bună înainte de fiecare drum. Înainte de a porni, verifica-i comenzile. Manevrează de câteva ori acceleraţia, ambreiajul şi frânele înainte de plecare. Încetineşte la curbe şi lasă-ţi distanţă suplimentară pentru frânare.
- Spre deosebire de şoferul unei maşini, nu ai centura de siguranţă sau o cuşcă de metal care să te protejeze în caz de coliziune. De aceea purtaţi casca de protecţie. Condu întotdeauna cu mare grijă. Nu conduce niciodată dacă ai băut alcool sau dacă ai luat medicamente care dau ameţeli sau somnolenţă. Poartă haine adecvate. Protejează-ţi pielea şi ochii de soare, vânt, insecte şi mizerii. Nu purta haine care flutură sau care se umflă în vânt, pentru că te obosesc sau îţi distrag atenţia. Poartă mănuşi şi alte elemente de echipament special pentru motociclişti. Poartă întotdeauna cască. Nu uitaţi, Viaţa are PRIORITATE!
Centrul de presă al MAI
10 august 2010