29 July 2010 Recent, angajaţii Comisariatului poliţiei în transport Aerian (CPT) au reţinut o femeie, de 31 de ani, pentru că a încercat să scoată ilegal din ţară 15 000 dolari. Suspecta urma să plece cu avionul spre Moscova, dar a fost prinsă de oamenii legii chiar în Aeroportul Internaţional Chişinău. Valuta a fost depistată într-o geantă, pe care femeia o ţinea în mână. Ca rezultat a măsurile întreprinse, oamenii legii au constatat că banii nu au fost declaraţi la trecerea frontierei vamale a RM. O altă verificare a poliţiştilor de la CPT au scos la iveală încă o fraudă. O moldoveancă, în vârstă de 55 de ani, a fost reţinută în timp ce urma să plece cu ruta aeriană „Chişinău-Instanbul”. După percheziţia corporală a femeii poliţiştii au depistat 15 000 de dolari, nedeclaraţi controlului vamal. În ambele cazuri a fost iniţiate câte o cauză penală în baza art. 248, al. 5 Cod Penal al RM “Contrabandă”, conform căruia suspectele riscă până la 10 ani de puşcărie.Centrul de presă al MAI29 iulie 2010