Skip to main content

Carne braziliană de contrabandă

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au reuşit să descopere la începutul săptămânii curente trei cazuri de introducere frauduloasă în ţară a cărnii de pasăre din regiunea transnistreană.

Astfel, la data de 24 august curent, în oraşul Ialoveni pentru verificări de specialitate, ofiţerii Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” (BPDS „Fulger”) au stopat un automobil de model “Citroen”, condus de un chişinăuian, în vârstă de 20 de ani. În unitatea de transport forţele poliţieneşti au depistat şi ridicat 500 kg de pulpe de găină congelate, în sumă de circa 20 000 de lei, fără acte de provenienţă şi certificate de calitate.

Audiat de poliţişti, şoferul a relatat că produsele au fost procurate din regiunea transnistreană de la baza angro „Şerif”, ocolind postul vamal intern „Gura-Bîcului” cu scopul de a se eschiva de la achitarea plăţilor şi taxelor vamale. Marfa urma a fi realizată pe pieţile din oraşul Ialoveni.

În alt caz cei de la Fulger au oprit pentru un control, la ieşire din satul Fîrlădeni, raionul Causeni un Mercedes, condus de un bărbat de 29 de ani, domiciliat în satul Todireti, raionul Ungheni. Aici au fost găsite circa 40 de cutii cu produse din carne congelată de origine străină, în cantitate de circa 650 kg. Suma totală a producţiei fiind de 30 000 lei.

O fărădelege similară a fost descoperită de ofiţerii Departamentului serviciilor operative. De această dată pe traseul Anenii-Noi-Chişinău a fost somată o maşină de model „Nissan Patrol”. Şoferul, de 32 de ani, domiciliat în oraşul Bender a introdus pe cale de contrabandă ocolind postul vamal Fîrland - 2000 kg de pulpe de găină de origine braziliană, fără acte de provenienţă, în sumă de 50000 de lei.

În prezent, poliţia investighează cazurile în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor, implicate în activitatea ilicită pentru stabilirea gradului de culpabilitate a contravenienţilor.

Reiterăm, că Ministerul Afacerilor Interne va continua să desfăşoare măsuri ce ţin de prevenirea şi combaterea contrabandei, precum şi de anihilare a reţelelor ce se ocupă de fabricarea, comercializarea şi distribuţia ilegală a producţiei contrafăcute.

  

Centrul de presă al MAI
26 august 2009