Skip to main content

Amendă pentru vandalizarea panourilor electorale

Două tinere din Orhei au fost amendate cu cîte 200 lei fiecare pentru că au vandalizat panouri electorale şi au încleiat în locuri neautorizate afişaj electoral.

În noaptea de 2 spre 3 iulie 2009, două panouri electorale din oraşul Orhei şi unul din satul Peresecina al aceluiaşi raion au fost murdărite cu vopsea neagră. Poliţia a iniţiat un şir de acţiuni operative de investigaţie, menite să identifice să şi atragă la răspundere făptaşii.

Astfel, ca rezultat al cercetărilor poliţieneşti, pe mâna forţelor de ordine au încăput două tinere din raionul Orhei - Irina Mereuţă, în vârstă de 22 de ani şi Ana Golub, de 18 ani. Tinerele au fost surprinse de forţele de ordine în noaptea de 4 spre 5 iulie, curent, încleind afişaje electorale în locuri neautorizate şi reţinute în momentul, în care murdăreau cu vopsea un panou electoral al Partidului Democrat.

Audiate de oamenii legii, suspectele au recunoscut, că au mers la această fărădelege contra unei remunerări. Fetele au declarat că în noaptea cu pricina de ele s-a apropiat un bărbat necunoscut, care le-a propus pentru 500 lei să afişeze 30 de avizuri electorale şi să murdărească cu vopsea panourile afişate în oraş. Tipul le-a dat 6 pachete de vopsea neagră şi le-a instruit cum sa le arunce în panouri.

Pentru acest serviciu tinerele au primit un avans de 100 de lei, după îndeplinirea sarcinii, urmând să mai primească încă 400 de lei.

În prezent cazul este cercetat de poliţie în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate.

Ministerul Afacerilor Interne reiterează că are misiunea de a menţine ordinea publică şi securitatea cetăţenilor Republicii Moldova şi asigură, că toate cazurile de încălcare a ordinii publice vor fi documentate, iar vinovaţii vor fi traşi la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

Centrul de Presă MAI
7 iulie 2009