Skip to main content

Tâlhărie la miez de noapte

S-a trezit în casă, în miez de noapte, cu hoţii lângă el. Este păţania unui bărbat din oraşul Orhei.

La data de 6 iunie curent, la unitatea de gardă a Comisariatului de poliţie Orhei a parvenit o informaţie de la Serghei Botezatu, anunţând că a fost bătut şi jefuit. Ajunşi la faţa locului, forţele de ordine au pus cap la cap declaraţiile victimei, organizând un plan de specialitate pentru identificarea şi reţinerea infractorilor.

Victima, de 38 de ani, spune că în noaptea de 6 iunie curent, în jurul orei 1.00, persoane necunoscute au dat buzna în casă, unde l-au bătut, aplicându-i mai multe lovituri în regiunea capului, după care au sustras un televizor de model “TCL” şi au dispărut.

Câteva ore le-au trebuit poliţiştilor din Orhei pentru a pune mâna pe agresori, fiind formate grupe operative pentru descoperirea fărădelegii şi reţinerea suspecţilor. Aceştea s-au dovedit a fi Alexandru Ustica, în vârstă de 32 de ani şi Lilian Bobână, de 22 de ani, ambii locuitori ai satului Vatici, raionul Orhei.
Audiaţi de oamenii legii, suspecţii şi-au recunoscut vina, televizorul a fost găsit în timpul percheziţiei la domiciliul lui Ustica.

Actualmente, poliţia cercetează toate circumstanţele în care a fost săvârşită infracţiunea, pentru a lua o decizie conform legislaţiei în vigoare.

 

Centrul de presă al MAI
9 iunie 2009